32 C
București
luni, 23 iunie 2025
AcasăSpecialPonta, îngrijorat de accidentele rutiere din perioada Paştelui: Nu mi se pare...

Ponta, îngrijorat de accidentele rutiere din perioada Paştelui: Nu mi se pare excesiv să putem confisca maşini sau motociclete

Premierul Victor Ponta s-a declarat îngrijorat, marţi, la şedinţa USL, de numărul ridicat de accidente rutiere şi de victime înregistrat în perioada Paştelui. El a arătat că trebuie înăsprită legislaţia rutieră, pe de o parte, şi întărită autoritatea poliţiştilor care aplică legea, pe de altă parte, potrivit Mediafax.

„Am o mâhnire personală când văd, şi mi se pare inacceptabil, numărul de accidente, morţi, oameni care şi-au pierdut viaţa în această săptămână, care ar trebui să fie una fericită”, a spus Ponta, care a admis că zona de infrastructură trebuie îmbunătăţită. Pe de altă parte, a subliniat că şi pe autostrada Bucureşti-Constanţa s-au înregistrat accidente.

Citeşte şi BILANŢ TRAGIC: 22 de morţi în cinci zile pe şosele

„Avem o mare problemă de implementare a autorităţii legii în domeniul rutier. Sunt hotărât să încercăm o înăsprire a legislaţiei şi o întărire a autorităţii celor care sancţionează abateri pe drumuri publice. E inadmisibil să mă uit câţi oameni îşi pierd viaţa în aceste zile”, a spus Ponta.

El a arătat că modificarea legislaţiei în domeniul rutier în sensul înăspririi sancţiunilor şi întăririi autorităţii poliţiştilor reprezintă o prioritate guvernamentală.

Premierul a precizat că nu i s-ar părea excesiv ca, în anumite situaţii, să fie confiscate maşinile şi motocicletele, ca sancţiune pentru abateri rutiere grave.Ponta a spus că acest lucru ar fi posibil dacă actuala Constituţie ar fi modificată, urmând să conţină o prevedere în acest sens.

„În România nu se poate decât dacă va fi de acord preşedintele Comisiei Constituţionale să modificăm la Constituţie acest lucru. Sunt ţări care confiscă maşina cu care s-a încălcat grav legea rutieră. Noi nu avem voie conform Constituţiei actuale, dar mie nu mi s-ar părea excesiv în anumite situaţii şi vă spun ca fost motociclist că ar trebui să confiscăm şi motociclete, nu doar maşini”, a spus Ponta.

 

Numărul accidentelor rutiere grave din intervalul 1-5 mai este de 88, cu 92 mai mic decât cel din perioada similară a anului trecut, în urma acestor evenimente pierzându-şi viaţa 22 de oameni, faţă de 30 anul trecut, a precizat, luni, şeful Direcţiei Rutiere din IGPR, Lucian Diniţă.

Citeşte şi ACCIDENT în lanţ pe DN2: 2 persoane, printre care şi un copil, RĂNITE

Tot în urma accidentelor din perioada mini-vacanţei de 1 Mai şi de Paşte, au fost rănite grav 80 de persoane, cu 92 mai puţine decât anul trecut, potrivit comisarului şef Diniţă.

Numărul accidentelor rutiere grave produse în perioada 30 aprilie – 2 mai este de 35, adică aproximativ jumătate din cel de anul trecut, când s-au produs 62 astfel de evenimente, informa, vineri, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

În aceeaşi perioadă, în accidente rutiere grave au decedat şase persoane, faţă de opt în 2012, şi au fost înregistraţi 31 de răniţi grav, faţă de 66 anul trecut, potrivit sursei citate.

Citeşte şi Fetiţă de şapte ani, lovită cu maşina de o şoferiţă BEATĂ

Cele mai citite

Acord politic semnat pentru formarea unei noi coaliții de guvernare în România: Premieri prin rotație până în 2028

PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților au convenit, luni, asupra unei guvernări comune, cu alternanță la conducerea Executivului și partajarea ministerelor.Liderii partidelor PSD,...

Europa în Alertă: Atitudinile față de Război se schimbă radical – nou sondaj ECFR

Un sondaj înainte de summitul NATO din 2025 indică sprijin solid în Europa pentru întărirea apărării — bugete militare majorate, reînarmare și serviciu militar...

Scandal de spionaj și inteligență artificială: Firma chineză DeepSeek, acuzată de legături cu armata și serviciile de informații din China

O companie chineză de inteligență artificială aflată în plină ascensiune, DeepSeek, se află în centrul unui scandal internațional după ce un înalt oficial american...
Ultima oră
Pe aceeași temă