16.2 C
București
sâmbătă, 12 octombrie 2024
AcasăSpecialPoliţistul din Vulcan acuzat de pornografie infantilă, reţinut de DIICOT

Poliţistul din Vulcan acuzat de pornografie infantilă, reţinut de DIICOT

Poliţistul din Vulcan – care fusese arestat în urmă cu şase luni pentru act sexual cu un minor şi corupere de minori şi care săptămâna trecută s-a întors la serviciu – a fost reţinut, luni, de procurorii DIICOT, pentru pornografie infantilă, informează Mediafax.

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Hunedoara, efectuează cercetări faţă de învinuiţii Dan Adrian Sucilă (37 de ani), agent şef de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Vulcan şi Stoica Mihaela-Gabriela (19 ani), din localitatea Vulcan, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice”, informează DIICOT.

Dan Adrian Sucilă este acuzat că a deţinut un număr de aproximativ 400 de fişiere de tip imagine, conţinând fotografii cu minori în ipostaze pornografice.

Mihaela Gabriela Stoica a deţinut mai multe fişiere audio-video, ce reprezentau minori în ipostaze cu caracter sexual explicit.

Învinuiţii au fost anterior cercetaţi într-o altă cauză, pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor, corupţie sexuală, răspândire de materiale obscene şi furt; în acest dosar penal s-a dispus trimiterea în judecată la data de 24 august 2012, cauza fiind în prezent pe rolul Judecătoriei Petroşani.

Procurorii DIICOT au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a învinuitului Dan Adrian Sucilă şi vor solicita instanţei de judecată arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul IPJ Hunedoara.

Potrivit şefului BCCO Alba, Traian Berbeceanu, pe numele poliţistului Adrian Sucilă a fost emis, luni, un mandat de aducere.

Conform sursei citate, acuzaţia adusă poliţistului este pornografie infantilă, după ce în calculatoarele ridicate de la acesta în urmă cu şase luni, când a fost reţinut, au fost găsite mai multe materiale pornografice cu minori.

Alături de Sucilă, este cercetată şi Mihaela Stoica, în vârstă de 19 ani, care este fiica fostului viceprimar din Vulcan, Angela Stoica, şi care este judecată în acelaşi dosar, pentru complicitate.

Poliţistul din Vulcan Adrian Sucilă, arestat preventiv în urmă cu şase luni pentru corupere de minori şi act sexual cu un minor, a revenit la serviciu, săptămâna trecută, după ce Tribunalul Hunedoara l-a eliberat sub control judiciar.

Comandantul Poliţiei Vulcan, Toma Mihu, declara că lui Adrian Sucilă i se va face o nouă fişă a postului care să respecte noul său statut, urmând să îi fie date atribuţii de serviciu care să nu afecteze activităţile specifice poliţistului. Astfel, Sucilă nu va avea dreptul să lucreze cu documente secrete, iar încadrarea sa salarială va fi minimă.

Adrian Sucilă a fost eliberat din închisoare în 14 ianuarie, după circa şase luni de arest preventiv, în urma unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Hunedoara. Poliţistul nu are voie să părăsească localitatea de domiciliu fără încuviinţarea instanţei şi nici să intre în legătură cu victimele şi martorii din dosar, dar nici cu prietenii acestora.

Următorul termen al procesului în care Adrian Sucilă este judecat pentru act sexual cu un minor şi corupere de minori a fost stabilit de instanţa de la Petroşani pentru 29 ianuarie.

Adrian Sucilă a fost arestat preventiv în iulie anul trecut, fiind acuzat că întreţinea relaţii sexuale cu un băiat minor, „fiul unui angajat al Primăriei din Vulcan (viceprimarul de atunci Angela Stoica – n.r.)”, potrivit anchetatorilor. În acest dosar, alături de poliţist este cercetată şi sora victimei, o tânără de 19 ani, pentru complicitate la act sexual cu un minor şi complicitate la corupţie sexuală, care în iulie anul trecut a primit interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Procurorii hunedoreni susţineau, la acea vreme, că tânăra „filma momentele sexuale” consumate între poliţist şi băiat.

Totodată, Adrian Sucilă este acuzat şi de furt, deoarece i-ar fi sustras tatălui băiatului cu care avea relaţii sexuale suma de 500 de euro.

Angela Stoica, realeasă în vara anului trecut în funcţia de viceprimar, funcţie la care a renunţat între timp, susţinea că este vorba despre un dosar cu tentă politică, acuzaţiile fiind „nefondate”. Stoica spunea că poliţistul avea grijă de cei doi copii ai săi şi că se ocupa de educaţia acestora, plimbându-i pe la mănăstiri şi însoţindu-i îndeaproape în oraş. Angela Stoica a renunţat la funcţiile deţinute şi s-a suspendat pentru o perioadă de şase luni din PSD.

Cele mai citite

Permisul de conducere internațional, disponibil din 11 octombrie 2024 pentru cetățenii români

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări a anunțat că, începând cu data de 11 octombrie 2024, va emite permisul de conducere internațional, facilitând...

ANM anunță o răcire bruscă a vremii în toată țara, cu ploi și vânt puternic în sud și sud-est

Vremea se răcește semnificativ în întreaga țară, cu ploi și intensificări ale vântului, mai ales în sud și sud-est. A fost emis un Cod...

România face eforturi susținute pentru aderarea la Schengen, afirmă ministrul de interne. „Ne luptăm cu ghearele şi cu dinţii”

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat recent că autoritățile române depun eforturi intense pentru a asigura aderarea completă a României la Spațiul Schengen. Potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă