26.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialPoliţişti la braţ cu interlopii

Poliţişti la braţ cu interlopii

Poliţiştii gălăţeni de la „Investigaţii Criminale” şi procurorii DIICOT au efectuat mai multe descinderi în cadrul cărora i-au reţinut pe cei şapte membri ai unei bande de hoţi ce acţiona pe platforma combinatului ArcelorMittal de la Galaţi. Nelu Pelin (40 de ani) şi Ma­rian Ionaşcu (28 ani), ambii din comuna Pechea, Tănăsache Dănăilă (38 ani), din Galaţi Tudorache Valentin (35 ani), din comuna Schela, se ocupau în exclusivitate cu furturile de laminate, zinc, rulmenţi, şufe metalice sau electrozi de sudură, dar din bandă mai făceau parte şi comisarul şef  Vasile Hulea, comandantul Biroului Platformă Industrială din cadrul IPJ Galaţi, cunoscută şi sub numele de „Poliţia Sidex”, agentul Ma­rian Munteanu de la aceeaşi unitate de poliţie şi Nicu Ifrim (35 ani), angajat al WBC Sedurity, societatea care asigură paza pe platforma siderurgică. „Cei doi poliţişti au avut rolul de a asigura desfăşurarea în siguranţă a sustragerilor din combinat şi de a lua măsuri în vederea protejării membrilor grupării în caz de prindere în flagrant”, se spune în comunicatul DIICOT. Valoarea totală a pagubei este de 643.000 lei, aceasta fiind recuperată în procent de 92%. „În intervalul aprilie 2008-ianuarie 2010, au furat de pe platforma Arcelor produse siderurgice pe care le vindeau la centre de achiziţie a fierului vechi”, ne-a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Cei şapte membri ai reţelei au fost prezentaţi instanţei de la Curtea de Apel (CA) Galaţi, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, fiind acuzaţi de tăinuirea unui bun provenit din­tr-o infracţiune la Le­gea 39/2003. În dosarul 732/44/2010, judecătorii au dispus arestarea preventivă numai pentru paznic şi ceilalţi patru membri ai bandei, în cazurile poliţiştilor Vasile Hulea şi Marian Munteanu hotărând interdicţia de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 29 de zile. Potrivit purtătorului de cuvânt al CA Galaţi, Irina Boldea, procurorii au la dispoziţie 24 de ore pentru a face recurs împotriva hotărârii de a-i lăsa în libertate pe cei doi poliţişti.

Pentru conducerea IPJ Galaţi, activitatea infracţională a celor doi poliţişti corupţi de „Poliţia Sidex” nu este o surpriză. „Ştiam de această investigaţie de doi ani, iar anul trecut, ca urmare a eficienţei scăzute a acestui birou, am decis desfiinţarea Secţiei de Poliţie de pe Platforma ArcelorMittal şi transferarea tuturor cadrelor în dispozitivul Secţiei 4. Acest caz nu reprezintă un prejudiciu de imagine pentru noi. Ar fi fost un prejudiciu dacă instrumenta altcineva dosaru,l şi nu noi”, a declarat şeful IJP Galaţi, Daniel Miron. 

Cele mai citite

60 de „supraviețuitoare” îl acuză pe fostul șef al Harrods, Al-Fayed, de abuz sexual: avocați.

Aproximativ 60 de femei au ieșit acum în față pentru a susține că au fost abuzate sexual de fostul proprietar al magazinului Harrods, Mohamed...

Asigurătorii din România au plătit despăgubiri de aproape 160 de milioane de lei turiștilor în ultimii cinci ani

Companiile de asigurări membre ale UNSAR (Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România) au achitat despăgubiri de aproximativ 160 de milioane...

Schimbări radicale la FCSB după victoria cu RFS! 7 jucători, out din primul 11 pentru meciul cu Sepsi

Patronul Gigi Becali pregătește o restructurare semnificativă a echipei FCSB pentru duelul cu Sepsi. După o victorie impresionantă cu RFS în Europa League, în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă