Statiunea aradeana Moneasa a gazduit, la sfarsitul saptamanii trecute, cea de-a V-a editie a „Festivalului clatitelor”, manifestare la care au participat mii de turisti, precum si politicieni locali. Potrivit celor declarate de directorul statiunii, Sanda Kern, la aceasta editie a manifestarii a fost depasit recordul atat in ceea ce priveste numarul clatitelor preparate, dar si a participantilor.
„Au fost preparate peste 16.000 de clatite, in doua zile, ceea ce este un record neasteptat chiar si pentru organizatori. De asemenea, numarul turistilor a fost foarte mare, sambata dimineata nemaifiind locuri de cazare libere”, a afirmat Sanda Kern. Aceasta a adaugat ca cel mai asteptat moment a fost cel in care politicienii au trecut la facut clatite pe care le-au servit turistilor prezenti in statiune.
Printre cei care au „transpirat” la pregatit s-au numarat viceprimarul municipiului Arad, Levente Bognar, dar si prefectul Cristian Stragea, insotit de subprefectul Levente Horvath. Alaturi de ei si-au etalat cunostintele gastronomice presedintele Consiliului Judetean, Iosif Matula, langa el fiind prezenti si cei doi vicepresedinti ai institutiei, Gavril Buza si Gavril Popescu.
Nici parlamentarii nu au lipsit de la eveniment. Astfel, senatorii Aurel Ardelean (PRM) si Nicolae Iotcu (PD), carora li s-au alaturat deputatii Mihai Calimente (PNL), Titus Gheorghiof (PNL), Lia Ardelean (PC), Gheorghe Chiper (PSD) si Constantin Igas (PD) au facut echipe cu autoritatile locale si judetene si, timp de o ora, au gatit si au servit clatite persoanelor aflate la Moneasa.