Politia si Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara pentru Siguranta Alimentelor (ANSVPSA) au suplimentat numarul controalelor privind sacrificarea si comercializarea mieilor cu ocazia sarbatorilor de Paste. Autoritatile au reusit, se pare, sa convinga populatia ca respectarea legilor impuse de normele europene privind sacrificarea si comercializarea animalelor nu este un efort prea mare pentru sanatatea cetateanului.
Intr-o incursiune prin zonele si targurile de animale din jurul Capitalei, unde nu demult erau sacrificati miei, dar si alte animale, in santurile de la marginea drumului, am constatat ca acest obicei a disparut. Pe toate magazinele satesti, primarii, birouri de evidenta a populatiei si alte institutii publice din localitatile rurale Politia a afisat pliante cu recomandari si instructiuni privind cadrul legal de comercializare si sacrificare a animalelor, dar si masuri preventive de aparare impotriva hotilor de animale. Impreuna cu un echipaj al Directiei Politiei de Ordine Publica al IGPR, am verificat mai multe localitati din judetele Ilfov si Giurgiu. Surprinzator, comerciantii au inteles regulile, nerespectarea lor fiind, de altfel, aspru sanctionata de lege. Mai sunt insa si situatii in care unii comercianti incearca vigilenta autoritatilor, dar ii costa scump. Spre exemplu, un cetatean din Bucuresti oferea spre vanzare intr-o piata din localitatea ilfoveana Popesti-Leordeni noua miei sacrificati. Nici nu a apucat sa-si expuna bine marfa ca a fost abordat de primii clienti – politistii si medicul veterinar. Reprezentantii legii au constatat ca Ion Simion nu avea documentele necesare pentru a comercializa carne de miel. Comerciantul a fost amendat, iar carnea – confiscata si incinerata la un abator din localitate.
Miniabator la Calugareni
Controlul ofiterilor de la IGPR a vizat si celebrul targ de la Calugareni, judetul Giurgiu, cel mai renumit pentru comertul cu animale. Schimbare totala. Autoritatile locale au amenajat un miniabator pentru sacrificarea mieilor in incinta targului. Crescatorilor de animale le sunt verificate mai intai documentele necesare impuse de lege si apoi sunt lasati in targ. Regulile s-au schimbat total. Sacrificarea si eviscerarea se fac intr-un loc special amenajat, cu apa curenta si departe de ochii clientilor, care isi primesc produsul ambalat si cu aviz de la medicul veterinar. Au disparut definitiv imaginile sangeroase cu animale injunghiate in sant, spanzurate de copaci si jupuite in vazul lumii.