Bogdan Ghiu a debutat la inceputul anilor ‘80 in volumul Cinci alaturi de Musina, regretata Mariana Marin, Romulus Bucur si Ion Bogdan Lefter. Apoi, chiar in 1989 a publicat de sine statator volumul Manualul autorului, reeditat in anii 2000 tot la Editura Cartea Romaneasca. Bogdan Ghiu este un autor atipic in generatia sa, chiar daca, aparent cel putin, este unul dintre cei mai zelosi textualisti. Totusi, la el textualismul nu a fost o moda, ceva luat de gata si practicat in folos propriu. Bogdan Ghiu a facut din textualism un fel de ordaliu, a inteles ce inseamna rastignirea prin cuvant, vrand sa spuna ca nimic nu este mai mult decat cuvantul (cuvintele), ca aici ne dam duhul si tot ceea simtim fara sa putem exprima este un fel de calvar invizibil si deci nerascumparabil. Ultima sa carte de versuri Poemul din carton, urme de distrugere pe Marte (Editura Cartea Romaneasca) se afla asezat – daca se poate spune asa – sub semnul perisabilitatii si al cataclismului. Ce se mai poate face acum cand toate se dezagrega? Poemul e ceva inefabil, gratios sau avem datoria sa credem in concretetea si in corporalitatea sa? Sa nu uitam ca Bogdan Ghiu este si autorul volumului Poemul cu latura de un metru, unde iarasi apare ideea aceasta a poemului pe care poti sa pui mana si sa-l masori. Chiar si spune la un moment, corporalizeaza dezastrul… Extrem de derutant, vrand parca sa stearga din poezia sa orice urma a umanului, poetul ne surprinde insa printr-o forma inedita de rugaciune in care toate resursele fiintei sale eclateaza. “Mi-ai dus sufletul prea sus, Doamne, si mi l-ai pus in lumina, eu ce sa ma fac acum, la umbra de nor cu mainile neinaltate, pe varfuri?” Suspendat, speriat de propia sa levitatie, poetul cere ajutor de la cuvinte, ele, tortionarele lui, iar in felul acesta intreaga poezie penduleaza intre dorinta discreta de a iesi din cuvinte si mereu intoarcerea in carcera lor. Daca mai spunem ca in deschidere foloseste un fragment foarte interesant din Bataille, intelegem ca pentru Bogdan Ghiu aceasta poezie cu aspect de joaca este ceva serios, grav, o torsiune in abstract pentru a regasi concretul din limbaj.
