BISTRITA-NASAUD. Presedintele PNL Bistrita-Nasaud, Sabin Iliesi, ii cere din nou demisia presedintelui Consiliului Judetean, Gheorghe Marinescu, membru PSD. Liberalul a spus ca institutia pe care o conduce social-democratul nu functioneaza ca urmare a demisiei a 12 alesi PNL si PD.
Potrivit sursei citate, imediat dupa demisia consilierilor, la inceputul lunii aprilie, Gheorghe Marinescu trebuia sa renunte la functia din fruntea CJ, pentru a permite organizarea de alegeri anticipate. „In orice stat democratic, conducerea Consiliului Judetean si-ar fi dat demisia, in conditiile in care ar fi demisionat mai mult de o treime dintre membrii forului.
In Romania, dupa ce te legi intr-o functie, numai cu picioarele inainte mai poti sa iesi”, a spus Iliesi, referindu-se la refuzul conducerii CJ de a-si inainta demisiile.
Alianta „D.A.” asteapta ca Inalta Curte de Casatie si Justitie sa se pronunte joi, 11 mai, in privinta cererii de stramutare a procesului, prin care Prefectura a atacat in instanta de contencios-administrativ hotararile luate in ultimele sedinte ale CJ. Prin acestea, 12 alesi de la PNL si PD au renuntat la functii, iar locurile lor au fost ocupate cu supleanti de la PSD, in baza unui articol din Legea 237/2004, privind alegerile publice locale.
Intre timp, Gheorghe Marinescu pregateste o noua sedinta ordinara pentru sfarsitul lunii mai, in care sa fie aprobata rectificarea de buget, privind salariile restante ale dascalilor, din perioada 2001-2004. El are nevoie doar de prezenta unuia dintre cei trei consilieri independenti, pentru a avea cvorum, iar sedinta sa fie statutara. Cei trei sunt Traian Morariu (ex-PRM), Lazar Ciroaie si Viorel Marginean (ex-PSD).