5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPNL are viaţă | OPINIE

PNL are viaţă | OPINIE

Aprilie este o lună plină pentru Partidul Naţional Liberal. Tensiuni. Dispute. Tabere în conflict. Idei în dialog. Dezbateri. Organizări şi regrupări ale grupurilor de interese şi de influenţă. Până aici, acţiuni fireşti. Democratice. Toate arată că partidul se pregăteşte la foc încins pentru Convenţia Naţională din 17 iunie 2017, când se vor alege noul preşedinte, cei patru prim-vicepreşedinţi şi ceilalţi 34 de membri ai Biroului Politic Executiv.

Până la ora actuală, trei can­didaţi şi-au anunţat in­­tenţia de a se înscrie în competiţia pentru funcţia de preşedinte al PNL: Ludovic Orban, Cristian Buşoi, Cătălin Predoiu. Dar surprizele se lasă aşteptate. Prin culise se vehiculează ideea că Ilie Bolojan, omul care a rânduit Oradea ca un burg occidental, ar intra în cursă pe ultima sută de metri. El nu confirmă, dar nici nu infirmă zvonurile apărute. Ludovic Orban are totuşi prima şansă.

În organizaţiile judeţene au loc alegeri pentru funcţiile de conducere ale birourilor politice de coordonare a filialelor.

Dacă în unele filiale domneşte calmul, semn al noncombat-ului unor demnitari ai partidului, fotoliile unor lideri fiind practic dedicate doar unor singure personaje, cum se întâmplă la Bucureşti, Sibiu, Prahova, recentul scandal de la Cra­iova, prin care liderii şi-au adus acuze reciproce, circul de la Alexandria, disputele de la Botoşani, primenirea organizaţiilor judeţene din Galaţi şi Brăila, prin înnoirea echipelor combatante, cei bătrâni renunţând la a mai candida, lăsând locul mai tinerilor colegi, numărul mare de candidaţi din Argeş, Arad, Bacău, Constan­ţa arată că partidul este în plină efervescenţă, iar competiţia este deschisă tuturor. Sunt cazuri în care garniturile vechi nu renunţă. Cum e în judeţul Timiş. Nicolae Robu, niciodată ales democratic, ci doar interimar, dorea să impună o echipă, în funcţie de ataşamentul faţă de cauza primarului, aflat într-o vădită prăbuşire de încredere. Când unii dintre liberalii de pe lista lui Robu s-au dezis de conceptul „dansului în echipă“, anunţând public că vor candida în nume propriu, pe persoană fizică, primarul Timişoarei s-a repliat.

Alin Nica, principalul său contracandidat, este primarul comunei Dudeştii Noi. În 2004, devenea cel mai tânăr primar din ţară, la doar 23 de ani. Are susţinerea majorităţii tăcute. E semn că şi în oraşul revoluţiei se va produce schimbarea. Atât vechii liberali, cât şi cei tineri merg pe mâna lui.

La o primă evaluare a rezoluţiei fotografice a competiţiilor judeţene, nu s-au înregistrat derapaje evidente de la statut – poate doar la Craiova, când comitetul orăşenesc de conducere a fost demis nestatutar, cu zece zile înainte de alegeri, precum şi neincluderea în judeţul Timiş a criteriului performanţei electorale în norma de reprezentare (practic, cei care vin cu experienţa alegerilor libere nu obţin mai multe puncte, de parcă un partid e pentru un sediu şi o siglă, nu pentru victorii în alegeri).

Un lucru îmbucurător este că disputa PNL-PDL s-a stins. Liberalii susţin un pedelist, pedeliştii susţin un liberal, în funcţie de performanţe şi de proiectul de reformare al PNL. Osmoza practic s-a produs. Ceea ce arată că partidul e întreg şi copt.

Timpul se schimbă. Primăvara învie totul. Disputele pălesc în Săptămâna Patimilor, pentru a fi reluate după Paşte şi mai aprins. Se joacă în aceste luni soarta celui mai vechi partid din România şi singurul competitor veritabil al coaliţiei ALDE-PSD.

Decât şapte partiduleţe de laborator, cu şapte pigmei dirijaţi de servicii, mai bine un singur partid puternic de opoziţie, care să trezească ţara la agende proprii, nu la cele străine.

În iarna acestui an, opoziţia parlamentară practic nu a existat. E în interesul României şi al puterii să aibă un partid serios de opoziţie, pentru ca aventurierii să nu mai creeze emoţii cu haştaguri creionate în laboratoare secrete.

Disputele care se vor relua în PNL după Sărbătorile Pascale, competiţia deschisă între lideri, acuzele directe sau indirecte, războa­iele de culise, antrenarea trupelor de electori sunt chestiuni fireşti pentru un partid normal şi zdravăn la cap.

Îmi aduc aminte că în anii tinereţii mele, îngrijorat de noaptea încinsă de alcool şi sex de la organizaţia de elevi a PNŢCD, într-o zi de luni, i-am povestit la o cafea, de dimineaţă, domnului Corneliu Coposu cele întâmplate în clădirea din spatele sediului central. M-a ascultat. La un moment dat, a încrucişat degetele celor două mâini, în semn de rugăciune, gest pe care l-am mai regăsit în dialogurile cu Regele Mihai, şi mi-a spus zâmbitor: „…Înseamnă că partidul are viaţă“. 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă