Primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita, care detine si functia de presedinte de onoare al clubului Poli Iasi, sustine ca sunt sanse mici ca antrenorul Cristiano Bergodi sa conduca formatia moldoveana si in sezonul urmator.
"Bergodi mi-a cerut un buget care sa asigure performanta, sa aduca alti jucatori. Trebuie sa ne asumam prin bugetul local o parte din finantare si sa vedem ce oameni de afaceri sunt alaturi de club. Fiecare poate sa asigure o parte din finantare prin abonamente, prin bilete. Daca am avea bugetul necesar, cred ca Bergodi ar ramane la Iasi. Totusi, cred ca el vrea sa antreneze o echipa de cupa europeana si noi nu-l putem opri. Dar vom vedea ce va fi", a declarat, ieri, Nichita.
Intrebat cine va fi noul antrenor al echipei Poli Iasi, Gheorghe Nichita a raspuns in gluma: "Cred ca imi iau licenta de antrenor si ma asez eu pe banca".
Primarul s-a aratat multumit de faptul ca gruparea moldoveana a reusit sa evite retrogradarea in esalonul secund. "Este al saselea an cand Poli Iasi activeaza in Liga I si acesta este lucrul cel mai important. E o performanta ca am ramas in prima liga, in conditiile in care alte echipe care au retrogradat s-au intarit foarte mult. Cristiano Bergodi este un antrenor priceput si mi-as dori sa ramana la noi. Totul depinde insa de finanatatori, pe care nu prea i-am vazut la echipa. In istoria acestui club, echipa nu a avut niciodata un investitor strategic, fiind sustinuta doar de Consiliul Local. Este, deci, echipa Iasului", a adaugat Nichita.
Antrenorul Cristiano Bergodi, al carui contract cu Poli Iasi a expirat la finalul acestui sezon, a fost ofertat de finantatorul Gigi Becali, care i-a propus sa preia conducerea tehnica a Stelei. Bergodi nu a dat deocamdata un raspuns final, el plecand in Italia. Dupa ultimul meci din Liga I, Bergodi a afirmat ca are o oferta de la o echipa din Serie B italiana.