Pe durata acestui sezon estival, zona de sud a litoralului este supravegheata de mai multe institutii, fiecare avand in raza de competenta alte statiuni. Astfel, o parte din reprezentantii Inspectiei Sanitare de Stat Mangalia monitorizeaza zonele Saturn, Venus si Jupiter, in timp ce Departamentului de Igiena, din cadrul DSP, i-au fost repartizate orasul Mangalia, 2 Mai si Vama Veche. Seful ISS Mangalia, dr. Ana Burca-Jelescu, ne-a declarat ca pana acum au fost intreprinse 44 actiuni de verificare, dintre acestea 16 fiind controale tematice.
Mai precis, verificarile periodice au vizat unitatile de alimentatie publica si cazare, in cursul carora s-a urmarit daca daca sunt respectate normele de igiena. In schimb, in cadrul actiunilor tematice au fost vizitate unitatile sanitare unde s-a verificat daca se respecta prevederile Legii 249/2002 privind prevenirea si combaterea fumatului. Desi in momentul verificarilor nu s-au constatat nereguli, trebuie spus faptul ca in incinta acestor unitati se fumeaza de zor, multe dintre holurile sectiilor din spital fiind decorate cu chistoace. De asemenea, un alt control tematic l-a reprezentat verificarea modului de colectare, indepartare si neutralizare a deseurilor periculoase de catre cadrele medicale. Si in acest caz, nu s-au depistat deficiente, numai ca practica descotorosirii de seringi folosite ori comprese la ghenele de gunoi din oras este actuala.
Algele, ridicate cu intarziere
Dupa ce au trecut in revista plajele, reprezentantii ISS Mangalia au ajuns la concluzia ca principala problema o constituie algele neridicate la timp de DADL. De asemenea, portiunile neconcesionate de agentii economici arata jalnic, nisipul fiind amestecat din plin cu gunoaie si pietre. Seful Departamentului de Igiena Mangalia, dr. Mariana Petre, ne-a spus ca in zona hotelului cu acelasi nume, cat si la 2 Mai nu exista nici un intreprinzator, astfel ca plajele de aici, aflate in ograda DADL, au un aspect mult sub asteptari. La Vama Veche, in schimb, cei opt agenti economici care au preluat portiuni de plaja isi fac datoria, astfel ca turistii nu sunt alungati de alge si mirosul lor infect si nici de resturile menajere aruncate la voia intamplarii. In privinta unitatilor de alimentatie publica, personalul angajat din Mangalia se incapataneaza sa ignore normele de igiena. „Desi i-am instruit in repetate randuri, cei care lucreaza in restaurante si magazine alimentare nu detin echipamente de protectie, nu au analizele la zi si nici nu sunt aprovizionati cu substante dezinfectante, motiv pentru care vor fi aspru sanctionati”, a declarat dr. Mariana Petre.