Gheorghe Stefan, primarul orasului Piatra Neamt, nu a scapat pana la urma de dosarul penal legat de modul in care fiica sa a cumparat si revandut, cu un profit de un milion de dolari, un teren revendicat de fostul proprietar.
DNA nu a fost de acord cu solutia de neincepere a urmaririi penale data de procurorii anticoruptie locali si luna trecuta a dispus redeschiderea dosarului lui Pinalti.
Dupa cum a relatat si "Romania libera", in anul 2001, Neculai Cretu, din Piatra Neamt, a solicitat primariei retrocedarea unei suprafete de teren, precum si acordarea de despagubiri pentru o casa pe care autoritatile comuniste o demolasera. Notificarea lui Cretu a fost trimisa de primarie firmei Transmoldavia, cea care detinea terenul la momentul respectiv. Dupa mai bine de un an, societatea cu pricina i-a comunicat lui Cretu ca, de fapt, Primaria Piatra Neamt este cea care trebuie sa-i re-zolve solicitarea deoarece aceasta ar fi proprietara terenului. In timp ce omul era purtat pe drumuri, pe data de 22 iulie 2005 firma Transmoldavia vindea o suprafata de 4.576 de metri patrati, in care erau inclusi cei 700 de metri patrati revendicati de Cretu. Cumparatorul era, culmea, chiar fiica lui Pinalti, Giorgiana stefan, care a platit pe el 424.020 de lei. Dupa cateva luni, "norocoasa" a vandut terenul mai departe, unei firme private, pentru 3.128.295 de lei, profitul obtinut fiind de aproximativ un milion de dolari.
Pe pamantul respectiv, firma Kiz Project SRL a construit recent un supermarket. Neculai Cretu a facut o plangere la DNA Bacau impotriva primarului, fapt care, cel putin aparent, l-a speriat pe acesta. Printr-o dispozitie a lui Gheorghe stefan, Neculai Cretu a primit in compensare o suprafata de teren, apro-piata ca valoare de cea pierduta. Cretu povesteste insa ca Pinalti l-a chemat la primarie si i-a cerut sa renunte mai intai la toate plangerile penale si procesele intentate impotriva sa. Fostul proprietar a crezut in cuvantul lui Pinalti si a dat o declaratie la DNA prin care a renuntat la plangerea penala. "La numai doua luni dupa ce am primit decizia, am avut neplacuta surpriza sa constat ca Primaria Piatra Neamt m-a dat in judecata pentru a-mi lua terenul", spune Neculai Cretu. Judecatoria Piatra Neamt a anulat dispozitia respectiva, astfel incat el a ramas si fara terenul dat in compensatie. Florin Doru Tulus, seful Sectiei de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie de la DNA, a infirmat insa ca nelegala rezolutia de neincepere a urmaririi penale impotriva lui Gheorghe stefan si a retrimis dosarul la DNA Bacau pentru continuarea cercetarilor.