Armatorii romani au inregistrat pagube de zecii de mii de euro din cauza debitelor extrem de ridicate ale Dunarii. Cel mai afectat sector a fost cel turistic, navele de pasageri fiind blocate timp de aproximativ doua saptamani pe cursul superior al fluviului, pe teritoriul Serbiei. Virgil Dragan, directorul general al companiei Navlomar, care si-a propus sa aduca in Romania, in acest an, peste 40.000 de vizitatori din strainatate, a declarat ca pierderile suferite de compania pe care o conduce se ridica la circa 40.000 de euro. La aceasta suma se adauga pierderile de imagine, cei mai multi dintre turistii care nu au mai reusit sa ajunga in tara ramanand cu un gust amar de pe urma intregii experiente. Cu toate acestea, expertii spun ca turismul fluvial este o sansa uriasa pentru Constanta si pentru intreaga tara, cel putin din doua motive. In primul rand, ofera posibilitatea unui sezon extins, de peste noua luni de zile, iar in al doilea rand se adreseaza unei paturi sociale cu posibilitati financiare, dispusa sa cheltuiasca sume importante de bani pentru un sejur.