Dupa castigarea alegerilor din mai 1990 intr-un cadru necompetitiv si nedemocratic, asaltul redutei institutionale a avut un dublu sens: crea oportunitati pentru dirijarea nenegociata a sistemului si asigura integrarea rapida a birocratiei. Odata impus, modelul a influentat toti actorii politici, oricare ar fi fost originea lor. Vrand-nevrand, urmand modelul FSN si al succesorilor, partidele au devenit agenti ai administratiei. Episoadele electorale nu au fost decat ocazii pentru renegocierea pozitiilor, iar alternantele la guvernarea locala sau nationala doar schimbari de personal. Institutiile joaca un rol nu doar in luarea deciziilor strategice, ci in procesul de definire a intereselor comunitare sau de grup. Si cum cele mai structurate institutii ale comunismului erau Securitatea, nomenclatura si administratia (de multe ori confundandu-se), impactul lor asupra definirii regulilor si procedurilor in noile circumstante postrevolutionare a fost imens. De aceea abordarea formal-juridica a functiei si activitatii institutiilor din Romania contemporana este o eroare. Si in cazul deciziilor Curtii Constitutionale analiza strict juridica reprezinta o capcana atat la nivel conceptual, cat si practic. Iar atunci cand presiunea schimbarii este mare, reactia de aparare este pe masura. Curtea constitutionala nu este o instanta juridica, ci politica, actionand in conformitate cu un mandat informal acordat de cei care au facilitat numirea judecatorilor.
Curtea Constitutionala a devenit astfel garantul sistemului de tranzitie, cu ambiguitatile, dar mai ales cu raporturile sale de forta. In etapa de trecere spre mo-mentul doi al democratizarii, conso-lidarea proceselor, Curtea Constitutionala este excedata de rolul sau tra-ditional. Oricum functiile sale clasice (controlul constitutionalitatii) erau doar o justificare a conservarii sistemului, asa ca pervertirea lor nu are decat o semnificatie morala intr-o societate in care problemele etice nu reusesc sa influen-teze actiuni constante. E foarte probabil ca judecatorii Curtii sa fi fost convinsi de justetea deciziilor lor. Rationalitatea institutionala si de sistem transcende sfera optiunilor individuale libere. Acei judecatori care au facut constant opinie separata nu apartin sistemului, si in consecinta folosesc o alta grila de evaluare. Astfel apolitismul unora devine chiar o curiozitate intr-o institutie atat de politizata.
Confruntarile de acest tip sunt specifice momentelor de ruptura. O situatie comparabila, nu neaparat acoperitoare, a existat in SUA in primul mandat al lui Roosevelt. Confruntarea dintre Curtea Suprema de Justitie si Administratie a fost dura. Atunci Curtea a incercat sa blocheze New Deal, declarand programele sale ca neconstitutionale si abia dupa victoria lui Roosevelt in alegerile prezidentiale din 1936 si sub amenintarea schimbarii structurii situatia s-a schimbat. Transformarile de atunci au influentat mai bine de o jumatate de secol de politica americana.
La americani separatia puterilor in stat presupune mecanismul de checks and balances (piedici si contraponderi) care reechilibreaza raportul dintre componentele statului. Mai devreme sau mai tarziu, spunea Robert Dahl, Curtea se aliniaza alegerilor. Obsedate de rolul lor informal, institutii precum Curtea Constitutionala devin independente de societate si scapa oricarui control social. Bresa dintre acestea si societate e din ce in ce mai adanca. Dar fara o corectie legitima reechilibrarea raporturilor nu este posibila. Alegerile, inclusiv cele anticipate sau europene, au un astfel de rol. Reconfirmarea prin alegeri a legitimitatii guvernarii obliga institutiile la o mai mare adaptabilitate. Fara alegeri con-flictul nu va putea fi stopat, ci eventual diminuat. Formulele procedurale de depasire a blocajului nu sunt decat compromisuri de etapa. Lipsita de legitimitate, contestata social si procedural, guvernarea se va eroda, iar eficacitatea sa se va diminua pana la o cota de criza. Oportunitatile pierdute se razbuna.
