La Galeria Cercului Militar National mai poate fi vizitata o expozitie remarcabila a unui grup de noua artisti contemporani.
Care sunt acestia? Serbana Dragoescu, Marcel Chitac, Silvia Cambir, Ilie Boca, Marilena Murariu, Mihai Sarbulescu, Dan Palade, Minu Movila si Emanoil Mazilu. Toti sunt preocupati de Balcic, acest teritoriu aproape legendar care pentru majoritatea romanilor echivaleaza unui paradis pierdut. Aici culorile au parca alta vibratie si toate obiectele sunt infasurate intr-o lumina care le transfigureaza. Balcicul a fost o adevarata scoala pentru artistii romani in perioada interbelica, nu intamplator aici se retragea din cand in cand regina Maria, iar pierderea Cadrilaterului in nefastul an 1940 nu a fost doar un simplu rapt teritorial, ci si un fel de sfarsit al unei epoci care in viata, cultura si arta noastra nu avea sa se mai intoarca. De aceea proiectul celor noua artisti este cu atat mai important si mai ambitios. Prin ceea ce fac intr-un mod discret, delicat si tandru vor sa recupereze nu doar un spatiu ci si un timp, sa se intoarca asadar intr-o epoca, asa cum am spus, paradisiaca.
Criticul de arta Adrian Silvan Ionescu ii prezinta pe fiecare in catalogul expozitiei, plecand de la tineretea lui Mihai Sarbulescu pana la decana de varsta a expozitiei, octogenara Silvia Cambir. Ceea ce vedem aici este evident pictura de inalta clasa, dar in acelasi timp prin calitatea elegiaca produce in sufletul nostru emotii speciale. Tocmai din acest motiv expozitia trebuie parcursa cu o lentoare specifica degustarii unui lucru vechi si de pret.
In general, expozitiile contemporane au proasta insusire de-a ne soca, de-a ne provovca, de ne lovi, cum ar veni spus, peste ochi si de a ne sili astfel sa le acordam atentie. Sunt multe lucrari agresive care nu spun de fapt nimic. In acest caz insa ne aflam exact la antipozi. Tablourile celor noua artisti nu au nimic teribilist, provocator sau scandalos. Puternic interiorizate, de o maxima delicatete, smerindu-se in fata peisajului si timpului de odinioara pe care incearca sa le recupereze, ele nu se ofera privitorului, ci il lasa pe acesta sa le descopere ca intr-un ritual nobil al identificarii. Fie ca avem de-a face cu o tehnica figurativa sau, dimpotriva, cu o glisare prin pointilism spre o viziune abstracta, picturile vorbesc atat despre forma cat si despre duhul Balcicului. Ilie Boca, castigatorul din 2002 al Marelui Premiu al UAP, lucreaza cu tuse bine trasate, placandu-i rectangularitatea, infatisandu-ne un Balcic auster ca o asezare manastireasca. Mihai Sarbulescu, dimpotriva, prin densitatea pastei, realizand adevarate conglomerate cromatice, intra parca in textura minunatului spatiu, oferindu-ne un Balcic pe o lentila microcospica. Serbana Dragoescu, plecand dinspre tapiseriile ei vegetale, are un magnific simt al culorii si plonjeaza intr-o imensitate azurie fara determinatii. Silvia Cambir foloseste un fel de „evantai” impresionist, dezmierdand casele si natura. Emanoil Mazilu si Martilena Muraru au o pictura ferma, neezitanta, iar Minu Movila si Dan Palade gasesc acele pete de culoare care fac din Balcic o insula a misterului. Intr-un cuvant, o expozitie ce nu trebuie in nici chip ratata.
