19 C
București
marți, 17 iunie 2025
AcasăSpecialPiatra Neamt ramane cu un singur furnizor public de apa

Piatra Neamt ramane cu un singur furnizor public de apa

In municipiul Piatra Neamt va functiona un singur operator de servicii specializate in exploatarea sistemului public de alimentare cu apa si canalizare, dupa ce Consiliul Local a aprobat, in sedinta de la sfarsitul saptamanii trecute, transferul de la Aqua Calor catre Compania Judeteana Apa Serv a Statiei de Epurare si a retelelor de canalizare, cu terenurile aferente.
In jurul celor doua societati – Compania Judeteana Apa Serv, aflata sub controlul Consiliului Judetean, si Aqua Calor, apartinand Consiliului Local – s-au desfasurat adevarate batalii politice, dupa alegerile locale din 2004, caci Compania Judeteana ramasese bastion PSD si dupa ce liberalii au preluat majoritatea in Consiliul Local si fotoliul de primar al municipiului Piatra Neamt. Liberalii acuzau Apa Serv ca adaposteste, cu lefuri considerabile, membrii PSD care nu au mai prins ciolanul dupa pierderea alegerilor. In aceste conditii, era pusa sub semnul intrebarii buna desfasurare a unei finantari europene ISPA RO 16 P PE 023 – „Imbunatatirea sistemului de alimentare cu apa, canalizare si a statiei de epurare din municipiul Piatra Neamt”, prin escaladarea tensiunilor intre doua institutii care ar fi trebuit sa colaboreze cu succes. Lucrurile s-au mai limpezit dupa ce, la 31 martie 2006, culoarea politica a presedintelui Consiliului Judetean s-a schimbat, liberalul Vlad Marcoci luandu-i locul social-democratului Dan Vasile Constantin, acesta din urma suspendat din motive de incompatibilitate.

Unic operator de servicii specializate

Valoarea de inventar a retelei de canalizare pluviala transferata, care are o lungime de 121 de kilometri, este de 74,415 miliarde de lei. Compania judeteana a mai primit, alaturi de sistemul de canalizare si epurare a apelor uzate cu terenurile aferente, si colectoarele si retelele de canalizare de la limitele proprietatii evacuatorilor pana la statia de epurare a apelor uzate, statii de pompare si repompare a apelor uzate, bazine de retentie a apelor uzate, statii de epurare a apelor uzate, inclusiv terenurile de deshidratare a namolurilor, colectoarele de evacuare si gurile de varsare a apelor uzate in receptor. Anterior, prin Hotararea Consiliului Judetean Neamt nr. 20 din 30.04.2004, Companiei Judetene Apa Serv i-au fost concesionate direct serviciile publice de alimentare cu apa si de canalizare, precum si exploatarea sistemelor publice de alimentare cu apa si canalizare. Acum, Apa Serv ramane singurul operator de servicii specializate in exploatarea sistemului public de alimentare cu apa si canalizare de pe raza municipiului Piatra Neamt, la Aqua Calor ramanand doar serviciul de termoficare, dupa ce a ramas si fara administrarea locuintelor aflate in proprietatea municipalitatii, si administrarea cimitirelor.

Cele mai citite

Sunt un contribuabil captiv

La Cotroceni, se poartă din nou dansul consultărilor fără ecou, o coregrafie politică între sindicate, patronate și partide, în care toți par să asculte,...

Totul Verde pregătește un super parc în zona Unirii

Parte a consorțiului de companii de infrastructură care refac din temelii Planșeul Unirii, societatea Totul Verde are misiunea de a pune tușa finală asupra...

Țările din UE recunosc deficiențele în privința „interconexiunilor energetice”

Țările din Uniunea Europeană au recunoscut luni că există încă 'importante lacune în interconexiunile energetice', în pofida avansurilor înregistrate în ultimii ani, o realitate...
Ultima oră
Pe aceeași temă