17.4 C
Bucureศ™ti
duminicฤƒ, 6 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialPiata placilor de gips-carton va depasi 65 milioane de euro

Piata placilor de gips-carton va depasi 65 milioane de euro

Dezvoltarea sectorului constructiilor va determina in acest an o crestere cu 20-30% a pietei placilor din gips-carton, la un volum de 50-55 milioane de metri patrati si o valoare de peste 65 de milioane de euro, potrivit firmelor din domeniu.
Ritmul de crestere este favorizat de avansul general al pietei materialelor de constructii si al relaxarii conditiilor de acordare a creditelor bancare. "Printre factorii care vor favoriza avansul vanzarilor de gips-carton se numara, de asemenea, deficitul de imobile rezidentiale, comerciale si de birouri de pe piata, increderea investitorilor in potentialul economic al Romaniei, care a crescut mai ales dupa integrarea in UE, precum si forta crescanda a leului, care va incuraja importurile", a afirmat directorul de tara al Norgips Romania, Nicu Alexandrescu.
Cea mai mare parte a vanzarilor de gips-carton sunt realizate pe segmentele comercial, industrial, logistic si al cladirilor de birouri, urmate de constructiile rezidentiale, ponderea cea mai importanta fiind inregistrata de vanzarile din Bucuresti. "Vanzarile cu cea mai mare pondere se inregistreaza in jurul marilor orase, Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca, Iasi si Constanta, unde au fost demarate investitii masive in proiecte imobiliare. Cea mai mare cerere de gips-carton este in Capitala, unde sunt livrate circa 40% din produsele noastre", a declarat Sebastian Popescu, directorul general al firmei Lafarge Arcom Gips. El a precizat ca aceasta tendinta se va mentine si in urmatorii ani, deoarece marile proiecte imobiliare anuntate vor fi realizate in orasele importante, si in special in Bucuresti.

Preturile sistemelor de gips-carton au ramas relativ constante in acest an si chiar au scazut in unele cazuri, si vor ramane, pana la sfarsitul anului, la acelasi nivel cu cel inregistrat in primele sapte luni, potrivit estimarilor Lafarge Arcom Gips. Pretul mediu al unui metru patrat de gips-carton porneste de la 1,1 euro, fara TVA, iar costurile cresc in functie de calitatea sistemelor si solutiilor folosite, tipul si grosimea placii, amestecul de produse utilizate sau costurile legate de transport.
Printre principalele probleme cu care se confrunta piata romaneasca se numara lipsa personalului calificat pentru montarea sistemelor de gips-carton din ce in ce mai sofisticate, precum si insuficienta produselor auxiliare folosite la fabricarea acestor sisteme, situatie care impiedica dezvoltarea mai rapida a solutiilor de lucru moderne si care va determina, pe termen scurt, blocaje in privinta furnizarii materialelor, in special in perioadele de varf de sezon, potrivit reprezentantilor Lafarge.
Piata de gips-carton din Romania este controlata de patru mari companii, Rigips, Knauf Gips, Lafarge Arcom Gips si Norgips. Rigips si Knauf detin cote de aproximativ 30%, diferenta fiind acoperita de celelalte doua firme.

Cele mai citite

Hezbollah: Orice legฤƒturฤƒ cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenลฃial รฎnlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...

Hezbollah: Orice legฤƒturฤƒ cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenลฃial รฎnlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ