5.2 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSpecialPetre Grigoras a pierdut pariul

Petre Grigoras a pierdut pariul

Meci frumos la Piatra Neamt, in ultimul joc al rundei a 21-a, Ceahlaul reusind sa invinga cu 4-3 pe Otelul dupa o evolutie neasteptata a scorului. Otelul a condus cu 1-0 si 2-1, dar Ceahlaul a avut 4-2 la pauza! Galatenii au mai punctat o data in repriza secunda si au asaltat pe final careul nemtenilor, dar scorul a ramas 4-3, victoria fiind sarbatorita la Piatra Neamt asemeni unui titlu.
Florin Marin, tehnicianul gazdelor, a dedicat victoria… jucatorilor sai. "Au merite mari. Sunt trei puncte mari, obtinute in fata unei echipe foarte bune, care ne-a facut sa suferim. Am inceput foarte prost jocul, primind goluri pe greseli de marcaj. Ulterior am avut 30 de minute extraordinare in care am intors rezultatul. In a doua repriza, Galatiul ne-a supus la presiune, ne-am retras, n-am mai construit, am pierdut mingea usor, dar pe final am avut sansa. Felicit jucatorii pentru ca au aratat multe determinare. Aceasta victorie ne asigura liniste si ne da sperante. Nu ne-am organizat bine la nivelul fundasilor, dar am fost inspirat in momentul schimbarilor si al schimbarii sistemului de joc", a spus Marin.

Galatenii acuza arbitrajul

La randul sau, antrenorul oaspetilor, Petre Grigoras, spune ca era convins ca Otelul Galati nu va pierde meciul, insa "pronosticul" nu i-a iesit. "Eram convins ca nu vom pierde la Ceahlaul, dar nu mi-a iesit pronosticul. Am luat goluri de Divizia C, iar arbitrajul nu vreau sa-l comentez. Lui Semeghin i-a fost spart capul, dar se pare ca nu a curs destul sange. Poate ca unii s-au speriat de investitiile si tot ce s-a construit aici. Este foarte frumos. Ar trebui sa fie primar cate patru ani in fiecare oras. Daca s-ar premia spectacolul, am fi fost probabil lideri, insa nu ne propunem neaparat spectacolul in joc. Vrem sa marcam un gol mai mult ca adversarul", a spus Grigoras.

Cele mai citite
00:01:57

VIDEO. Biden afirmă că lumea se confruntă cu un „moment de schimbare politică semnificativă”

Președintele SUA, Joe Biden, avertizează asupra intrării într-o eră de schimbări politice majore, în contextul ultimei sale întâlniri cu aliați cheie în cadrul unui...

Alexandr Dughin: România va face parte din Rusia. MAE: Rusia va eșua

După ce i-a luat, luni, oficial, apărarea lui Călin Georgescu, arătând că este la curent și preocupat de alegerile prezidențiale din România, Vladimir Putin...

Rapid pregătește schimbări importante în echipă! Planurile pentru mercato-ul de iarnă

Viorel Moldovan anunță că Rapid plănuiește noi transferuri și schimbări tactice, incluzând mutarea lui Boupendza pe alt post. Președintele Rapidului, Viorel Moldovan, a dezvăluit că...
Ultima oră
Pe aceeași temă