8.3 C
Bucharest
Saturday, 2 December 2023
HomeSpecialPeste 48.000 de euro s-au strans la licitatia vacutelor

Peste 48.000 de euro s-au strans la licitatia vacutelor

CowParade a luat sfarsit luni seara cu licitatia in cadrul careia s-au scos la vanzare 18 vacute.

Suma obtinuta la final a fost de 44.450 de euro, care vor fi folositi in scopuri caritabile in beneficiul Special Olympics Romania, organizatia caritabila oficiala a evenimentului. De asemenea, a mai fost stransa suma de 4.100 de euro pentru ajutorarea victimelor inundatiilor din aceasta vara.
Licitatia, organizata la sala Liviu Rebreanu a Teatrului National, a reunit multe celebritati: reprezentanti ai autoritatilor, vedete, artisti, parteneri, sustinatori ai Special Olympics si fani ai CowParade. Printre acestia s-au numarat: Nadia Comaneci, Mioara Mantale, Ioan Nemtoi, Cristi Puiu, Mihai Stanescu, Razvan Ciobanu, Andreea Esca si Alexandre Eram, Cristina Teodorescu. Nadia Comaneci, presedintele de onoare al Special Olympics Romania, a multumit tuturor celor care au sprijinit initiativa generoasa a CowParade Bucharest 2005.
Mihaela Radulescu si Alexandru Ghildus au ajutat participantii sa treaca peste ora inaintata la care a inceput licitatia si i-au incurajat sa intre in competitie. Cei doi au evidentiat specificul fiecarei vacute, punand in lumina calitatile estetice, inventivitatea si originalitatea artistilor in incercarea de a obtine un pret cat mai bun.
Recordul licitatiei a fost stabilit de Perfect Ten, vacuta semnata de Nadia Comaneci, si realizata dupa o idee a Nadiei de catre Andrei Farcasanu. Fericitul posesor al acestei vacute este domnul David Howe, care a oferit 6.000 de euro pentru achizitionarea ei.
Fondurile stranse pentru Special Olympics Romania vor fi alocate organizarii Jocurilor Prieteniei Special Olympics Romania 2005, la care vor participa sportivi cu dizabilitati mentale din 11 tari. Jocurile se vor desfasura la Constanta in perioada 24-29 septembrie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă