Peste 300 de persoane au participat, vineri, în Piaţa Revoluţiei din Slobozia, la un miting de susţinere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, urmat de un marş până în centrul oraşului, oamenii purtând pancarte cu mesaje precum: „Apărăm democraţia din România” sau „Spune NU la referendum”, informează Mediafax.
Oamenii, reprezentanţi de la diferite asociaţii pro-democratice, au început să se strângă în Piaţa Revoluţiei din Slobozia în jurul orei 14.00.
Ulterior, manifestanţii au pornit într-un marş până în centrul oraşului, pe o distanţă de aproximativ doi kilometri.
Participanţii la miting au purtat pancarte cu mesaje precum: „Apărăm democraţia din România” , „Ponta plagiator”, „Apărăm constituţia” şi „Spune NU la referendum”.
„Este necesar să spunem «NU» suspendării, nu putem fi de acord cu un prim-ministru plagiator, Ponta, şi un preşedinte interimar care nu respectă democraţia şi instituţia preşedintelui. Venim la vot pentru a spune «NU» acestor impostori”, a declarat unul dintre protestatari.
Mitingul s-a încheiat după o oră, fără incidente.