Unsprezece localitati din nordul judetului Teleorman au fost afectate de inundatii, duminica, in urma cresterii debitelor raurilor si paraurilor din zona, transmite corespondentul NewsIn.
Este vorba despre orasul Videle si satele care compun comunele Ciolanesti, Tatarastii de Jos, Dobrotesti, Merisani, Beuca si Vartoapele.
Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Teleorman, slt. Gelu Dragomir, au fost afectate 316 gospodarii si anexe, dintre care 245 numai in comuna Ciolanesti, iar apele au avariat 12 case in Beuca si Tatarastii de Jos, locatarii lor fiind evacuati si cazati de autoritati in apatii amenajate in incinta scolilor si primariilor din localitatile respective. Alte 115 persoane au fost partial izolate, neputand beneficia de utilitatile publice.
Inundatiile au afectat si 322 de fantani, dintre care 105 in comuna Ciolanesti, 110 in comuna Beuca, 100 in comuna Tatarastii de Jos si sapte in comuna Dobrotesti.
"In acest moment sunt acoperite de ape 1.125 ha de terenuri arabile, 366 ha de pasuni si fanete, dar si 235 ha de paduri, iar doua poduri si 17 podete au fost, de asemenea, afectate. Acestea sunt, in principal pe raza localitatilor Videle, Ciolanesti, Beuca, Tatarastii de Jos si Dobrotesti", a declarat Gelu Dragomir.
Potrivit acestuia, sectoare importante de pe cinci drumuri judetene au fost, de asemenea, inundate. "Un sector de patru kilometri din DJ 507, in apropierea localitatii Tatarastii de Jos si altul de doi kilometri din DJ 701, pe raza localitatii Dobrotesti, au fost acoperite de ape. In aceeasi situatie sunt si DJ 701, pe o suprafata de circa 500 m, si DJ 703 pe o distanta de 350 metri, ambele pe raza localitatii Ciolanesti, dar si sectoare din DJ 612 B, pe raza localitatii Odobeasca", a spus Dragomir.
Conform declaratiilor purtatorului de cuvant al ISU, situatia din localitatile afectate de inundatii este gestionata de primari cu ajutorul comitetelor locale pentru situatii de urgenta, nefiind solicitate, deocamdata, alte forte de sprijin.