Aproape 3.100 de copii au fost declarati disparuti, in perioada 30 aprilie 2008 – 15 aprilie 2009, 95 la suta dintre ei plecand voluntar de acasa sau de la centrele de ocrotire, potrivit datelor Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR), spune organizatia "Salvati Copiii".
Numarul total de disparitii sesizate in ultimul an a fost de 3.084 de cazuri, acestea fiind cauzate de plecarile voluntare ale minorilor de la domiciliu sau de la centrele de ocrotire (95 la suta), de disparitiile accidentale (trei – patru la suta) si de disparitiile inexplicabile (unu la suta).
In 168 de cazuri sunt implicati copii cu varste de pana in 10 ani.
De asemenea, in aceeasi perioada au fost gasiti 3.118 de minori disparuti, 174 dintre acestia avand pana in 10 ani, iar in 15 aprilie 2009 se aflau in evidenta un numar de 354 de minori disparuti.
Din numarul total de copii disparuti, 80 sunt cu varste pana in 10 ani, iar 68 nu sunt la prima disparitie, unii dintre acesti copii avand intre 7 si 26 de plecari voluntare.
Comisarul-sef Adrian Dumitrescu de la Serviciul Urmariri din IGPR atrage atentia ca, daca pe segmentul de varsta de pana la 14 ani predomina disparitiile in randul baietilor, pe segmentul 14-18 ani numarul fetelor care pleaca de la domiciliul familial este chiar de trei ori mai mare decat al baietilor. Fetele sunt un grup cu un nivel de vulnerabilitate crescut, intrucat exista riscul de a fi atrase in retele de traficanti si obligate sa se prostitueze.
"Cei cu varste mici, sub 14 ani, au o situatie caracterizata prin absenteism scolar si neajunsuri in familie si se expun riscurilor de a ajunge sa cerseasca si sa comita infractiuni pentru a-si asigura existenta", spune Dumitrescu.