23.5 C
București
duminică, 21 iulie 2024
AcasăSpecialPeste 1.000 de permise au fost reţinute de poliţişti, în trei zile....

Peste 1.000 de permise au fost reţinute de poliţişti, în trei zile. Vezi ce au greşit şoferii

Peste 1.000 de permise au fost reţinute în doar trei zile, pe străzile din România, în perioada 23-25 august, în timpul unei acţiuni la nivel european, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.

Mai exact, în cele trei zile de acţiune au fost reţinute 1.017 de permise de conducere, dintre care 434 pentru viteză.

Este vorba de campania preventivă SPEED, desfăşurată pe teritoriul celor 27 de ţări, membre TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Europene).

De asemenea au fost aplicate peste 25.800 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 16.300 pentru depăşirea vitezei legale.

La acţiunile organizate au participat zilnic, în medie, aproape 1.850 de poliţişti, dintre care1.218 de la rutieră şi 631 de la ordine publică.

Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză şi sancţionarea promptă a acestora, s-au folosit toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din dotare, amplasate în sistem cascadă.

Astfel, poliţiştii au constatat 329 de infracţiuni, dintre care 291 la regimul circulaţiei rutiere.

De asemenea, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 26.608 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.755.536 lei.

Din totalul sancţiunilor, 25.823 au fost aplicate participanţilor la traficul rutier pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

16.322 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru depăşirea limitei legale de viteză, 211 pentru depăşire neregulamentară şi 128 pentru consum de alcool.

Totodată au fost reţinute 1.017 permise de conducere, dintre care 434 pentru viteză, 189 pentru depăşire neregulamentară şi 163 pentru consum de alcool, fiind retrase şi 345 de certificate de înmatriculare.

Potrivit rapoartelor poliţiei, depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată carosabilului umed şi să acorde o atenţie sporită pietonilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă