20 C
București
duminică, 20 iulie 2025
AcasăSpecialPerturbări ale traficului aerian, aşteptate la Berlin din cauza unei noi greve...

Perturbări ale traficului aerian, aşteptate la Berlin din cauza unei noi greve la Lufthansa

Personalul navigant de pe aeronavele comerciale ale principalei companii aeriene germane Lufthansa a intrat din nou în grevă, marţi, la Berlin, începând cu ora locală 05.00 (06.00 ora României) şi până la ora 13.00 (14.00 ora României), a anunţat luni sindicatul german UFO, potrivit Mediafax.

Sindicatul, care reprezintă personalul navigant de pe aeronavele comerciale, vrea ca în acest fel să sprijine revendicările salariale. Acesta respinge ferm folosirea personalului de bord interimar în avioanele Lufthansa.

O primă mişcare de protest a afectat deja compania vineri, când a fost oprită activitatea pe aeroportul din Frankfurt în intervalul orar 03.00-11.00 GMT (06.00-14.00 ora României), dar UFO a decis de această dată să mute greva pe aeroportul Berlin-Tegel, unul dintre cele două aeroporturi ale capitalei germane.

Sute de zboruri au fost anulate vineri, iar călătorii ar trebui să se pregătească pentru noi perturbări.

„Este enervant că acest conflict salarial are loc pe spatele pasagerilor”, a declarat o purtătoare de cuvânt a companiei în cursul zilei, subliniind că Lufthansa face totul pentru ca repercusiunile asupra clienţilor săi să fie „cele mai mici posibile”.

Pasagerii curselor Lufthansa trebuie informaţi prin e-mail sau prin SMS în legătură cu perturbările aşteptate.

Greva a fost decisă după eşecul negocierilor cu conducerea în privinţa salariilor şi condiţiilor de muncă.

În aprilie, sindicatul a cerut o creştere a salariilor de 5 la sută în 15 luni, retroactiv începând cu 1 ianuarie, pentru a recupera trei ani de stagnări. Sindicatul respinge, de asemenea, ferm folosirea personalului de bord interimar în avioanele Lufthansa.

Cele mai citite

Sindicatele din administrația locală acuză Guvernul Bolojan de măsuri abuzive și lipsă de dialog

Reacțiile sindicale nu au întârziat să apară după ce premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri un nou set de măsuri privind restructurarea administrației publice...

Europa, în flăcări: Recorduri de temperatură, turiști evacuați și apeluri urgente ale experților

Europa traversează cel mai intens episod de caniculă din această vară. Țări precum Spania, Franța, Croația și Norvegia se confruntă cu temperaturi extreme și...

UTA s-a mișcat rapid! Hakim Abdallah semnează la Arad imediat după despărțirea de Dinamo

Atacantul din Madagascar va continua în Superligă, după două sezoane petrecute în „Ștefan cel Mare”.Hakim Abdallah nu a pierdut vremea după ce s-a despărțit...
Ultima oră
Pe aceeași temă