18.6 C
București
vineri, 25 aprilie 2025
AcasăSpecialPerioadă de graţie de cinci ani pentru firmele cu datorii

Perioadă de graţie de cinci ani pentru firmele cu datorii

De trei ori mai multe firme decât anul trecut vor putea beneficia de eşalonarea datoriilor către stat dacă pot dovedi că au comenzi în derulare şi nu sunt în insolvenţă.

Dacă au comenzi şi se confruntă cu dificultăţi financiare, dar nu este declanşată procedura de insolvenţă sau dizolvare, companiile îşi vor eşalona cu dobânzi mai mici şi fără penalităţi datoriile către stat. Procedura, stipulată prin ordonanţă de guvern, se aplică la modul transparent, pentru al treilea an consecutiv, după ce în 2009 au beneficiat de aceste facilităţi 400 de firme, iar anul trecut aproximativ 7.000.

Dobânzi fără penalităţi

Pe perioada eşalonării la plată se calculează şi se datorează doar dobânzi. În schimb, nu se mai plătesc penalităţile de întârziere. Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere în funcţie de tipul garanţiei constituite, respectiv 0,03% în situaţia în care contribuabilul constituie întreaga garanţie sub forma scrisorii de garanţie bancară şi/sau consemnare de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului şi 0,04% pentru celelalte tipuri de garanţii.

Eşalonarea la plată a obli-gaţiilor fiscale restante se acordă pe o perioadă de maximum cinci ani, iar beneficiarii eşalonărilor pot fi de drept public sau privat, persoane fizice sau juridice, indiferent de modul de organizare al acestora.

Pentru a beneficia de eşalonare, solicitanţii trebuie să constituie o garanţie reală sau cu o scrisoare de garanţie bancară. Pentru o perioadă de eşalonare mai mare de un an, garanţia reală trebuie să reprezinte între 10% şi 40% din valoarea sumei eşalonate, în funcţie de perioadă.

Condiţii de eşalonare

Reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri (AOAR) consideră că, deşi aparent se respectă principiul transparenţei, de eşalonare putând beneficia com-paniile care se încadrează în con-diţiile impuse, garanţia reală care trebuie constituită (între 10% şi 40% din valoarea sumei eşalo-nate) ridică unele semne de întrebare. „În discuţiile pe care le-am avut la Ministerul Finanţelor am ridicat tocmai această problemă a garanţiei care trebuie constituită. A rămas neclar aspectul pe care l-am semnalat: din proiect rezultă că dacă suma eşalonată este mai mare, atunci garanţia reală constituită urca spre 40%, ceea ce împovărează şi mai mult agentul economic. Însă, în ansamblu, măsura luată este una bună pentru firmele care în perioada aceasta de criză se confruntă cu dificultăţi economice”, a declarat Cristan Pârvan, secretar general AOAR.

Ministrul Finanţelor a estimat că de această facilitate ar urma să beneficieze circa 20.000 agenţi economici.

Ordonanţa de urgenţă prevede că nu vor fi solicitate garanţii pentru sume eşalonate mai mici de 5.000 lei (în cazul persoanelor fizice) sau sub 20.000 lei (persoane juridice). De asemenea, nu vor fi acceptate eşalonări la plată pentru obligaţii fiscale mai mici de 500 lei (persoane fizice)sau sub 1.500 lei (persoane juridice).

Nu se vor solicita garanţii pentru sume eşalonate mai mici de 5.000 lei (în cazul persoanelor fizice) sau sub 20.000 lei (persoane juridice). Nu se acceptă eşalonări pentru obligaţii fiscale mai mici de 500 de lei.

Cele mai citite

Creștere semnificativă a creditării private în martie 2025, cu un avans de 9,2% față de 2024

Creditarea privată a înregistrat o creștere anuală de 9,2% în luna martie 2025, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, atingând un sold total de...

Accident între două tramvaie la Eroii Revoluției: Circulația blocată pe mai multe linii STB

Două tramvaie s-au ciocnit, vineri dimineața, în zona Eroii Revoluției din Sectorul 4 al Capitalei, blocând circulația pe mai multe linii ale Societății de...

Donald Trump dă asigurări că SUA fac „presiuni puternice” pentru oprirea războiului din Ucraina

Președintele american Donald Trump a dat asigurări joi că Statele Unite fac 'presiuni puternice' asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina, apreciind...
Ultima oră
Pe aceeași temă