16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPericolul e aici, nu în America! Dragnea și Dodon, nu Trump! |...

Pericolul e aici, nu în America! Dragnea și Dodon, nu Trump! | OPINIE

Americanii au ales. Urmează să alegem și noi, românii din cele două Românii. Mai întâi, cei din stânga Prutului, cei aruncați de istorie în gura ursului rusesc. Apoi va fi rândul nostru, al celor care am scăpat cu greu din îmbrățișarea rece a godzillei sovietice.

Pe 13 noiembrie și 11 decembrie, la interval de patru săptămâni, România Mare își joacă istoria la ruleta urnelor, în două cazinouri electorale stabilite de carioca ucigașă a lui Stalin.

Stăm și ne smiorcăim penibil – vai, ce ne facem, a fost ales Trump! –, când de fapt nu votul americanilor e cel mai important pentru noi, ci chiar votul nostru. Politica Americii nu se va schimba dramatic în privința Estului european, deci ne smiorcăim degeaba.

Nici democrația americană nu este în pericol, pentru că șeful de la Casa Albă nu-și poate face de cap. Congresul are puterea de a-l cenzura, iar cazul Nixon arată că președintele poate fi demis dacă o ia razna. În plus, sistemul instituțional, tradiția, cultura democratică solidă și mai ales Constituția asigură democrației americane anticorpii care s-o apere de orice derapaje ale unui eventual președinte bezmetic.

Trump nu-și va permite însă să fie un președinte bezmetic. El a fost doar un candidat ciudat, atipic, chiar bezmetic prin declarațiile sale. A fost tactica lui de a câștiga o bătălie electorală infernală. Acum, înconjurat de consilieri cu capul pe umeri, va îmbrăca haina politicianului responsabil. Deja a dat semnalul schimbării de atitudine chiar în discursul învingătorului.

Dacă în America se va reconcilia el cumva cu cei pe care i-a amenințat ori i-a jignit, Trump are o mare problemă cu valahii ireductibili. Aici, vitejia se măsoară în fraze de un penibil absolut. Campion al ridicolului e unul, Alexandru Cumpănașu, ONG-istul din izmenele Interesului Național. Acesta zice că atât de tare l-a înfuriat votul americanilor, încât el, Cumpănașu, îi va face zile fripte lui Donald Trump. Nu-l va slăbi nicio clipă în cei patru ani de mandat, să-i iasă președinția pe nas – Te tai, bă Trumpe, te tai! Mai are puțin și, din izmenele pufoase ale generalului Oprea, declară război Americii. Sau măcar statului Nevada…

A băgat-o pe mânecă bietul Trump. Cu De Niro o scoate el cumva la vopsea, dar cu Cumpănașu i s-a înfundat! Dacă știa ce-o să pățească la Gușă TV, fie se retrăgea din cursă, fie se recunoștea învins. Acum pe unde scoate cămașa? Că are de-a face, vorba aia, cu ditamai Cumpănașu…

În fine, să-l lăsăm pe Trump în grija Cumpănașului și să ne vedem de-ale noastre. Americanii au votat cum au votat, dar noi cum punem ștampila? Și când spun „noi“, mă gândesc la cetățenii români de pe stânga și de pe dreapta Putului.

Duminică, moldovenii își vor alege președintele. De-a lungul veacurilor, Mica Românie dintre Prut și Nistru a mai avut voievozi, domnitori, regi, președinți, prim-secretari de partid, șefi de soviet, ba chiar și președinți aleși de Parlament. Acum, însă, șeful statului va fi ales direct de poporul moldo-vean. Ar fi culmea ca el, cel dintâi, să fie omul Rusiei, ca într-o gubernie țaristă! Moldovenii merită să-l aibă ca președinte pe omul Moldovei. Iar acesta este Maia Sandu.

Ca și în 2014, când am insistat că Ponta va fi învins de Iohannis, și de această dată sunt optimist. Am convingerea că, printr-o mobilizare generală, care va aduce un număr-record de voturi, moldovenii o vor alege pe Maia Sandu, blocând ascensiunea rusofilului Igor Dodon. Dar, pentru asta, toată lumea la vot! Inclusiv numeroasa diasporă moldovenească din SUA, Canada, Italia, Spania sau Marea Britanie, inclusiv cetățenii moldoveni care locuiesc în România!

Ultima mobilizare masivă trebuie să fie pe 11 decembrie. După ce le-am spus americanilor cum să voteze, ba chiar i-am certat pentru alegerea lor, ne vine și nouă rândul să arătăm ce putem. Indolența, lenea și prostia nu vor fi apreciate de nimeni. Eventual, de Dragnea, Ponta, Ghiță, Tăriceanu și alți penali vestiți ai Estului Sălbatic.

Atenție, compatrioți: pentru noi, marele pericol nu vine de la votul americanilor, ci de la votul nostru! Dacă va fi să ne nenorocim, o vom face cu mâna noastră. Și tot cu mâna noastră putem să ne salvăm o dată în plus.

Rusia și lichelele valahe aflate în solda ei abia așteaptă să pună gheara pe noi. Modelul rusesc, în care furi fără a da socoteală, este pe placul atâtor penali de la vârful politicii românești. Vreți să continuăm a trăi într‑o societate dominată de jupâni fanarioți, care dau cu un deget și iau cu două mâini? Dacă nu, atunci mobilizați cât mai mulți oameni să meargă la vot! Și deschideți-le ochii, să nu-și mai voteze jefuitorii!

Așadar, să lăsăm America în plata lui Trump și să ne vedem de nemernicii noștri, din specia bandit carpatin. Aici se află cheia viitorului nostru, ca indivizi și ca țară. Pe 11 decembrie ori ne eliberăm, ori ne nenorocim!

Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...
Ultima oră
Pe aceeași temă