Rusia şi Statele Unite au semnat un nou tratat strategic de reducere a armelor nucleare (START). Oficial, tratatul impune reducerea cu o treime a arsenalului, dar, de fapt, fiecare parte va dezafecta doar câteva zeci de arme. Cu toate acestea, tratatul este o realizare considerabilă. În acest fel se normalizează relaţiile politice dintre cele două ţări, facilitând cooperarea lor în continuare. Întoarcerea armelor nucleare strategice în centrul politicii mondiale amplifică importanţa politică a Rusiei şi subliniază domeniul în care această ţară încă se poate afirma ca o superputere. De asemenea, Barack Obama, considerat cel mai productiv şi progresist preşedinte al Statelor Unite ale Americii din ultimele decenii şi, posibil, pentru mulţi ani de acum înainte, are la rândul său de câştigat din acest nou acord START.
După semnarea tratatului, SUA au găzduit un summit pentru securitate şi neproliferare nucleară, evenimente care arată că Administraţia Obama a făcut din lupta împotriva proliferării nucleare o mar-că a politicii guvernamentale. Cele câteva acorduri la care s-a ajuns în timpul summitului, deşi binevenite, nu au fost la fel de semnificative ca impresia pe care summitul a creat-o, şi anume că li-derii lumii sunt gata să lucreze împreună pentru a opri proliferarea nucleară. Dezbaterile despre rolul armelor nucleare în lumea modernă, pre-cum şi în viitor sunt doar începutul. Sistemul mondial pe care discuţiile din trecut despre armele nucleare s-au bazat a devenit aproape de nerecunoscut, ceea ce pune sub semnul întrebării caracterul adecvat al mentalităţii şi al conceptelor moştenite de la acest sistem. Esenţa problemei este aceasta: este evident că armele nucleare sunt imorale. O bombă atomică este de milioane de ori mai imorală decât o sabie, de sute de mii de ori mai imorală decât o puşcă, de mii de ori mai imorală decât o mitralieră şi de sute de ori mai imorală decât o salvă de tun sau o bombă cu dispersie.
Armele nucleare au, de asemenea, o distincţie morală importantă: spre deosebire de alte arme, acestea sunt un mijloc eficient de a preveni războaiele la scară mondială şi distrugerile în masă de persoane, proprietăţi şi culturi care au afectat umanitatea de-a lungul istoriei. Respingerea armelor nucleare şi lupta pentru eliminarea lor sunt, fără îndoială, un scop moral, cel puţin în abstract. Dar este posibil numai dacă umanitatea se schimbă. Aparent, susţinătorii eliminării armelor nucleare cred că o astfel de schimbare este posibilă. Eu nu. Într-adevăr, riscurile unei lumi fără arme nucleare – sau doar câteva dintre ele – sunt enorme. Descurajarea nucleară – o ameninţare de a ucide sute de mii sau milioane de oameni – este un concept care nu se încadrează în morala tradiţională. Totuşi, acesta a funcţionat şi a reuşit să prevină războaie catastrofale, în timp ce oamenii au devenit mai civilizaţi şi mai prudenţi. Atunci când unul dintre polii de descurajare nucleară a slăbit, ca urmare a declinului politic al Rusiei în anii ’90, NATO, uniunea de apărare a statelor democratice şi paşnice, a comis o agresiune împotriva Iugoslaviei. Acum, că Rusia şi-a restaurat capacităţile, o astfel de mutare ar fi de neconceput. După Iugoslavia, a urmat un atac neprovocat asupra Irakului. Într-o lume aproape perfectă, Rusia şi SUA nu ar avea nevoie de stocuri mari de arme nucleare. Dar reducerea armelor nucleare la un nivel minim în condiţiile actuale ar oferi un avantaj mare pentru puterile nucleare mici, care ar avea un potenţial nuclear aproape egal cu statele mai mari.
În plus, reducerea armelor nucleare la un nivel minim ar putea, teoretic, spori utilitatea sistemelor de apărare antirachetă şi rolul lor destabilizatoar. În aceste condiţii, chiar şi dezvoltarea sistemelor nonstrategice de apărare antirachetă, care ar putea fi utile, va fi pusă la îndoială. În cazul în care stocurile de arme nucleare tactice ar fi reduse, aşa cum au propus unii experţi din SUA, Europa şi Rusia, adversarii reformei militare în curs de desfăşurare în Rusia vor avea un motiv în plus să se opună reconfigurării forţelor armate convenţionale ale ţării într-un sistem flexibil, capabil să răspundă, în afara confruntării cu NATO, şi la alte ameninţări. În mod similar, în cazul în care SUA ar retrage capacităţile mari de arme nucleare tactice din Europa, legăturile strategice dintre SUA şi Europa ar slăbi. Multe state europene, mai ales noile state membre NATO, ar cere mai multă protecţie în faţa Leviatanului Rus. Comunitatea mondială pare să-şi piardă pilonii săi strategici. În loc să se concentreze asupra problemei reale – şi anume ordinea internaţională din ce în ce mai instabilă -, încearcă să aplice conceptele de dezarmare din era Războiului Rece. În cel mai bun caz, aceste concepte au o utilitate minimă, dar în situaţia actuală ele sunt mai degrabă dăunătoare.
În zilele noastre, principala necesitate este elaborarea unui plan clar despre cum să trăim alături de un club al statelor nucleare aflat în plină expansiune, păstrând în acelaşi timp o lume relativ stabilă. În acest scop, cele două mari puteri nucleare ar trebui să implementeze o politică de descurajare în favoarea noilor state nucleare. În acelaşi timp, ele ar trebui să ofere garanţii pentru statele nonnucleare care s-ar putea simţi în pericol. În primul rând, este necesar să se rezolve lipsa de securitate în creştere din Orientul Mijlociu. China, un jucător strategic din ce în ce mai important la nivel mondial, ar putea adera la această politică, deşi în prezent este pe locul trei în termeni de putere militară. Discuţiile despre armele de control sunt în mare parte necesare pentru a asigura transparenţa arsenalelor naţionale, precum şi pentru consolidarea încrederii între marile puteri. Asta este singura lor utilitate. Deci, în loc de tratate asemănătoare cu cele din timpul Războiului Rece, este necesară o dezbatere internaţională cu privire la rolul forţei militare şi al armelor nucleare în contextul noii evoluţii a lumii. Astfel, am putea să recunoaştem că eliminarea armelor nucleare nu este doar un mit, ci un mit dăunător şi că armele nucleare sunt o invenţie utilă care a salvat şi pot continua să salveze omenirea de sine.
© Project Syndicate 2010
www.project-syndicate.org
