7.4 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSpecialPercheziţii într-un caz de falsificare de bani

Percheziţii într-un caz de falsificare de bani

Procurorii DIICOT efectuează miercuri dimineața 28 de percheziţii în Bucureşti, Giurgiu şi Constanţa, într-un dosar de falsificare de bani. Sunt vizați membrii unei grupări suspectate că a falsificat bancnote de 100 de lei, pe care le-ar fi plasat în pieţe, târguri şi magazine, unii bani falşi ajungând la persoane care vând ţigări în complexul Dragonul Roşu.

Potrivit Mediafax, anchetatorii vor duce 30 de persoane la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Structura Centrală pentru a fi audiate, urmând să decidă dacă în cazul acestora vor fi luate măsuri preventive. Cercetările în acest caz vizează fapte de falsificare de monedă, punere în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune.

Grupul infracţional, format din 20 de persoane, ar fi acţionat din luna martie, în Bucureşti şi mai multe judeţe, unde ar fi plasat bancnote contrafăcute din cupiura de 100 de lei, cu serii diferite.

"Bancnotele falsificate au fost puse în circulaţie în pieţe, târguri sau magazine de dimensiuni mici, atât în Bucureşti cât şi pe raza altor judeţe. De asemenea, o parte din bancnotele contrafăcute a fost plasată în rândul persoanelor care comercializează ţigări în Complexul Comercial Dragonul Roşu. Până în prezent au fost identificate aproximativ 750 de bancnote contrafăcute", se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Membrii grupului infracţional foloseau, ca tehnică de contrafacere a valorilor, metoda de imprimare Laser Jet şi Ink Jet, prin utilizarea unor echipamente performante de imprimare. Bancnotele contrafăcute erau realizate pe suport de hârtie, fereastra transparentă fiind imitată prin decuparea de pe bancnota contrafăcută a zonei aferente şi aplicarea unei benzi adezive tip scotch, pe care erau imitate caracteristicile grafice ale ferestrei transparente originale.

Percheziţiile sunt făcute de procurorii DIICOT Structura Centrală, ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Brigăzile de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi Constanţa, cu sprijinul Jandarmeriei Române. Acţiunea a fost sprijinită de Serviciul Român de Informaţii.

Cele mai citite

Horoscop 6 noiembrie 2024. Racii nu trebuie să se suprasolicite mental

Horoscop 6 noiembrie 2024. Vezi ce îți rezervă astrele la mijlocul primei săptămâni din noiembrie! Horoscop 6 noiembrie 2024 BerbecCu Mercur în sectorul spiritual, ești mai...

Destinație surprinzătoare pentru Reghecampf! Antrenorul român va prelua o echipă din Africa

Antrenorul român Laurențiu Reghecampf a semnat un contract valabil până în 2026 cu Esperance Tunis și ar putea participa la Campionatul Mondial al Cluburilor. Laurențiu...
00:02:04

Îngrijorări pentru o femeie iraniană reținută în urma unui protest în lenjerie intimă

Îngrijorarea a crescut marți pentru o studentă iraniană arestată după ce s-a dezbrăcat până la lenjerie în semn de protest față de hărțuirile la...
Ultima oră
Pe aceeași temă