UPDATE. Fondatorul MISA, Gregorian Bivolaru, s-ar număra printre persoanele vizate de ancheta autorităţilor italiene în legătură cu activităţile mişcării, suspectată de reducere la sclavie, recrutarea tinerilor pentru a practica orgii sexuale şi pornografie, relatează pagina online a agenţiei ANSA.
–-
Autorităţile italiene au efectuat, joi şi vineri, percheziţii în 25 de locaţii din mai multe oraşe, în cadrul anchetei care vizează activităţi ale MISA, mişcarea fiind suspectată de reducere la sclavie, recrutarea tinerilor pentru a practica orgii sexuale şi pornografie, scrie ziarul La Republica, potrivit Mediafax.
Investigaţia a fost iniţiată de procurorii din oraşul Florenţa, dar s-a extins în multe oraşe din Italia unde există centre ale Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), fondată în 1990, în România, de Gregorian Bivolaru.
Joi şi vineri, procurorii italieni au descins în 25 de locaţii unde existau şcoli de yoga, anchetatorii suspectând că sute de persoane au fost supuse unor tehnici de spălare a creierelor, fiind constrânse să practice sexul violent, în cadrul unor orgii.
Reţeaua de şcoli yoga este suspectată şi de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, reducere la sclavie, pornografie, practici ezoterice exagerate, trafic de persoane, agresiuni sexuale şi spălare de bani.
Ancheta, coordonată de procurorul din Florenţa, Angela Pietroiusti, a fost iniţiată ca urmare a unor plângeri ale elevilor şcolilor de yoga, care plătiseră taxe pentru participarea la cursuri. Numeroase persoane au fost inculpate în cadrul anchetei, iar în cursul percheziţiilor au fost confiscate calculatoare, agende, înregistrări video şi documente.
Gregorian Bivolaru este judecat în România pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori. În 12 aprilie 2012, instanţa supremă a decis să reţină spre rejudecare dosarul în care Gregorian Bivolaru a fost achitat pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori, admiţând astfel recursul procurorilor şi desfiinţând deciziile anterioare ale instanţelor.
Bivolaru a fost arestat în martie 2004, sub acuzaţia că a întreţinut relaţii şi perversiuni sexuale cu Mădălina Dumitru, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra acesteia, în calitate de profesor de yoga. Bivolaru a fost însă eliberat din arest după ce, la 1 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că emiterea mandatului a fost făcută de o instanţă necompetentă. Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2002 – martie 2004, acesta ar fi practicat în mod repetat acte cu caracter obscen faţă de minora Mădălina Dumitru. În perioada ianuarie-noiembrie 2000, precum şi în aprilie 2003, folosindu-se de calităţile de profesor yoga şi mentor spiritual, Bivolaru ar fi întreţinut acte sexuale cu alte două minore – Agness Arabella Mureşan şi Ilinca Simionescu.
În august 2004, procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti l-au trimis pe Bivolaru în judecată pentru act sexual cu un minor, perversiune sexuală, corupţie sexuală, trafic de minori şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României. Au mai fost trimişi în judecată Mirona Farcaşi (pentru corupţie sexuală) şi vameşul Farkaş Ferenc Szolt (prins odată cu Bivolaru, la Nădlac, acuzat de trafic de migranţi).
Deşi pe numele lui exista o interdicţie de a părăsi ţara, Bivolaru a ieşit din România, fiind reţinut la Malmo, în Suedia. Ulterior, el a obţinut statut de azilant. Până de curând, despre Bivolaru se ştia că s-ar afla în Suedia, unde a primit azil politic. La 25 mai, însă, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţie Române (IGPR) au declarat că liderul MISA nu se mai află în Suedia.