4.5 C
București
sâmbătă, 7 decembrie 2024
AcasăSpecialPercheziții DNA în București și Buzău, la o asociație de nevăzători și...

Percheziții DNA în București și Buzău, la o asociație de nevăzători și la o confederație patronală, într-un dosar de corupție

Procurorii anticorupție efectuează, marți, nouă percheziții în București și Buzău, la locuinţele unor persoane suspectate de fapte de corupţie privind fonduri europene, precum și la sediul Asociației Nevăzătorilor din România și al unei confederații patronale.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că în acest dosar se fac cercetări care vizează "suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2010 – 2014".

Anchetatorii fac nouă percheziţii în municipiile București și Buzău, din care două la sediile unor instituții publice, iar restul la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că au loc percheziţii la sediul Asociația Nevăzătorilor din România și la sediul unei confederații patronale.

Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informații şi Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă