10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPercheziţii DNA la sediile APIA București și Ilfov. Directori din cadrul APIA...

Percheziţii DNA la sediile APIA București și Ilfov. Directori din cadrul APIA au prejudiciat bugetul UE cu 26 milioane euro

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează, luni, percheziţii la sediile Agenţiilor de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bucureşti şi Ilfov, dar şi percheziţii domiciliare în 18 locații situate în judeţele Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu şi municipiul Bucureşti, într-un dosar de corupție şi fraude cu fonduri europene, comise în anul 2012.

În această cauză, sunt vizați directori din conducerea APIA București și Ilfov, iar prejudiciul estimat se ridică la 26 milioane euro, în dauna bugetului Uniunii Europene, au precizat surse judiciare. 

Percheziţiile sunt efectuate atât în domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăți comerciale, cât şi în trei sedii ale unor instituții publice.

Despre percheziții, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că este vorba despre un caz din 2012, pe care atât el, cât şi cei de la APIA     l-au sesizat instituţiilor statului, precizând că speră să se fi ajuns "la capătul aţei".

"Este un caz din anul 2012, pe care şi eu şi cei de la APIA l-am sesizat tuturor instituţiilor statului de la acea vreme. Este vorba despre o societate din Bulgaria care, după ce a câştigat o anumită licitaţie, nu a mai livrat produsele respective", a spus ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin a adăugat că, potrivit informaţiilor pe care le are, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este în proces de recuperare a scrisorii de garanţie cu o bancă din Bulgaria, procesele din România fiind câştigate, în timp ce, în Bulgaria, acestea sunt în derulare.

Procurorii au lucrat în strânsă cooperare cu reprezentanţii Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi Serviciul Român de Informaţii.

Cele mai citite

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

SUA sunt gata să ofere un pachet de ajutor militar de 1 miliard de dolari pentru Ucraina

Statele Unite(SUA) pregătesc un pachet de ajutor militar de 1 miliard de dolari pentru Ucraina, primul care va proveni din proiectul de lege Ucraina-Israel,...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă