De 17 ani incoace pensionarii reprezinta categoria sociala cea mai urgisita. Se poate spune ca toate administratiile au inselat-o. Atat puterea, cat si opozitia le-au promis bietilor oameni marea cu sarea, dar acestia din urma doar cu promisiunile au ramas. Multi dintre noi, cei care inca nu am iesit la pensie, ne intrebam cum reusesc acesti oameni sa se descurce. Se descurca, vai de capul lor, fiindca asa a fost romanul obisnuit sa rabde, sa manance mai putin, sa imbrace iarna inca o haina. Lucruri banalizate din cauza excesivei lor repetitii!
Sa ne amintim insa ca in decembrie ‘89 in strada nu prea au iesit multi pensionari. De vina era si varsta, dar mai era si o stare psihica incapabila sa mai creada in bucuria unei schimbari reale. Oamenii care in 1989 aveau peste 60 de ani duceau in carca decenii de comunism si mai mult sau mai putin erau convinsi ca regimul este vesnic. Poate in 1947, cand plecase Regele, iesisera in strada si chiuisera, crezand in promisiunile pe care noii demagogi stiusera sa le vanda. Mai erau si pensionari care facusera puscarie politica si satui de suferinta nu mai voiau sa-si riste din nou pielea. Putini au fost precum Corneliu Coposu care au stat alaturi de tineri toata noaptea lui 21 spre 22 decembrie, putini… De aici insa nu trebuie sa tragem concluzia ca pensionarii l-ar fi iubit pe Ceausescu. Dar pe vremea aceea – vine argumentul acum – pensia era pensie, din ea iti puteai achita intretinerea la bloc, daca stateai la coada iti faceai o aprovizionare multumitoare – iar pensionarii erau numiti in deradere soimii pietelor –, iti mai cumparai la o adica si o pereche de ghete si daca erai chivernisit iti reparai aparatura electrocasnica presupunand ca aceasta s-ar fi defectat… Toate astea dintr-o pensie. Ca sa nu mai vorbim de fostii activisti de partid care luna de luna incasau un teanc de sute balcesciene nou-noute care fosneau imbietor si-ti asigurau un trai linistit…
Nu mai sunt sute cu Balcescu, adica balcesciene, in schimb am putea avea sute basesciene, daca presedintele ar fi de acord cu actualul proiect de lege a pensiilor. Numai ca aceasta este o veritabila capcana pentru presedinte. Evident, nu spun o noutate si nici nu am o asemenea ambitie. Dar actualul proiect gandit de parlamentari este atat de generos incat, daca nu l-ar promulga, Traian Basescu s-ar afla intr-o evidenta jena fata de un important segment al electoratului.
Se stie, in mai 1990, in Duminica Orbului pensionarii l-au votat in corpore pe Ion Iliescu. Putini au votat partidele istorice. In pensionari PSD a avut intotdeauna un aliat puternic. Cativa publicisti au ironizat sau au sfichiuit aceasta tendinta retrograda a electoratului reprezentat de varsta a treia. Totusi, pensionarii nu sunt prosti. Ei au nevoie de mai multi bani, dar si de un anumit respect din partea noastra. Adica sa le apreciem inteligenta. Oricat de suferinzi, nu pot fi atat de usor orbiti aruncandu-li-se in ochi "praful" unei majorari de aproape 50 la suta. Oricat de saraci, ei nu au cum sa nu se intrebe de unde vor veni acesti bani. De cativa ani buni Romania tine sub control inflatia. Ceea ce este un lucru excelent. Doar prostii pot sa creada ca zvarlirea pe piata a unui imens volum monetar nu ar dezechilibra politica Bancii Nationale. Totusi, presedintele Basescu este pus in fata unei teribile incercari. Ce discurs sa adopte? Cum sa le vorbeasca oamenilor? I s-a intins o capcana. Vor intelege pensionarii acest lucru? Daca vor intelege, atunci nu vor putea fi mintiti – culmea! – cu prosperitatea viitoare si totusi atat de iluzorie. Dar daca nu vor intelege? Este si asta posibil.
