24.5 C
București
joi, 17 iulie 2025
AcasăSpecialPensionarii de la Fertilchim isi vor primi drepturile

Pensionarii de la Fertilchim isi vor primi drepturile

Dupa ani de umilinte, de mers prin tribunale, de stat pe la usi si de asteptat ca cineva sa le recunoasca drepturile dobandite prin munca, fostii salariati ai raposatului Combinat de Ingrasaminte Chimice (CICh) Navodari pot rasufla usurati: isi vor primi drepturile cuvenite sporurilor salariale. Potrivit declaratiilor directorului Casei Judetene de Pensii (CJP) Constanta, Corina Samoila, vor fi facute adeverinte pe sporuri salariale, toata arhiva Fertilchim urmand a fi preluata de CJP. De altfel, in acest sens exista o hotarare a instantei inca din anul 2000 de preluare a arhivei, dar nimeni nu a dus-o la indeplinire pana acum. S-a incercat preluarea arhivei Fertilchim cu ceva vreme in urma, in anul 2007, dar a fost preluata doar partial. Pana acum s-au eliberat peste 300 de adeverinte privind sporurile salariale ale celor ce au lucrat la CICh-Fertilchim. Desi spune ca nu are spatiu de depozitare, Corina Samoila declara ca va face fata, iar dupa ce se va termina cu eliberarea adeverintelor privind sporurile fostilor angajati, toata documentatia pe 50 de ani va fi predata Arhivelor Statului. Pana acum, o parte a fostilor angajati au actionat in judecata CJP cerand adeverinte prin care sa li se adauge la pensie si plata sporurilor de toxicitate. CICh Navodari a fost cel mai mare combinat de ingrasaminte chimice de pe teritoriul tarii noastre, activitatea acestuia restrangandu-se pana la inchidere, dupa anii ’90. Apoi, acesta a devenit un El Dorado al inoxului si al fierului vechi, ultimele sale active fiind in proprietatea unei firme italiene.

Cele mai citite

Inflația lovește din nou: Prețurile cresc în UK peste așteptări, economia scade, iar presiunea pe Banca Angliei crește

Inflația din Regatul Unit a crescut neașteptat în luna iunie, alimentând temerile privind fragilitatea redresării economicePotrivit datelor publicate de Oficiul Național de Statistică (ONS),...

Banii campaniilor la control: AEP amendează candidați și partide cu peste 21 de milioane de lei

Un raport scoate la iveală nereguli grave, lipsă de transparență și utilizarea incorectă a fondurilor în campaniile unor partide și candidațiAutoritatea Electorală Permanentă (AEP)...

România vrea un nou program de voluntariat militar: patru luni de pregătire, urmate de integrarea în rezervă

România va introduce o nouă formă de voluntariat militar, constând în sesiuni de pregătire de patru luni, după care participanții vor fi incluși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă