Inmatricularea unei masini in Romania seamana cu o aventura medievala in care cavalerul neprihanit (adica nefericitul solicitant de talon) trebuie sa se lupte din greu cu balaurul birocratic (in traducere libera, statul roman). Ca orice balaur respectabil, si balaurul-stat are vreo 12 capete reprezentate de tot atatea formalitati de indeplinit si de cozi la care solicitantul este obligat sa stea. La o prima strigare, volumul diverselor taxe, impozite, timbre si alte dari pe care proprietarul unei masini trebuie sa le plateasca pentru a imblanzi balaurul bate (in cazul unei masini noi, modeste) catre 1.000 de lei noi. La aceasta suma se adauga costurile indirecte, reprezentate de pierderile colaterale ale cetateanului. Lupta cu balaurul presupune minimum doua zile irosite si nu mai putin de sase drumuri la cinci institutii. In vizitele facute la cele cinci tentacule birocratice controlate de nemilosul stat (adica Directia Finantelor Publice, Registrul Auto Roman, CEC, Serviciul Public Comunitar de Inmatriculare a Vehiculelor, Directia Impozite si Taxe Locale), nefericitul solicitant al talonului de masina se izbeste de cel putin 12 functionari plictisiti, dupa ce sta la tot atatea cozi.
Mai nou, "vopsirea" taxei de prima inmatriculare in taxa de poluare a complicat si mai mult existenta romanului care indrazneste sa-si inmatriculeze o masina. Drumul la RAR (plus formalitatile aferente) are "verde" abia dupa o programare telefonica, efectuata cu mai multe zile inainte. La randul sau, Fiscul, coplesit de noutatea taxei, ii programeaza in unele localitati pe cei care vor sa achite taxa la o zi sau doua dupa depunerea documentatiei. Pentru ca nimic nu merge snur, nimic nu se leaga, cetateanul este nevoit sa-si ia uneori si o saptamana de concediu pentru a se lasa hartuit de stat, in scopul intrarii in legalitate.
In fapt, contactul cu Directia Finantelor Publice reprezinta un rafinament birocratic sadomasochist, care vrea sa-i arate posesorului de masina cum trei functionari traiesc de minune pe spinarea lui. Acesti functionari, perceptori in carne si oase, nu sunt insa niste simpli robotei constiinciosi, fericiti ca strang bani, ci veritabile brate vajnice ale balaurului. Ei au izbucniri nervoase, crize de personalitate, sunt apriori plictisiti si chiar rauvoitori. Cel dintai functionar are misiunea de a introduce intr-un calculator caracteristicile masinii si de a printa celebrul formular cu suma de plata (care, de altminteri, se gaseste si pe internet).
Cu formularul parafat, doritorul de talon merge la o noua coada, la cel de-al doilea functionar, care mai butoneaza si el oaresce lucruri la un calculator. Dupa inca o coada, la un ghiseu alaturat, omul isi depune fericit cele cateva sute de euro, taxa. El nu a scapat de chin: trebuie sa se indrepte catre luptele pe care le are de purtat cu celelalte capete ale balaurului.
Epopeea inmatricularii poate parea ciudata pentru individul care nu este antrenat in ea si care doar asista la declaratiile triumfaliste ale diversilor oficiali, ce fie prezinta eforturile pe care le fac in sprijinul posesorilor de automobile, fie inaugureaza cu pompa cate un sediu al Serviciului Inmatriculari. Insa tot de la televizor romanul mai poate afla si ca, in diverse colturi ale tarii, unii indivizi reusesc sa inmatriculeze zeci de masini furate, cu complicitatea unor functionari "prietenosi", insa extrem de rigurosi cu muritorul de rand.
Autoritatile sustin ca in Romania s-au inmatriculat in primul trimestru al acestui an aproape 150.000 de masini. La o medie de doua zile alocate inmatricularii de catre fiecare solicitant, rezulta ca balaurul-stat a inghitit nu mai putin de 300.000 de zile, castigand astfel batalia impotriva romanilor. Tradusa in bani, paguba in contul sutelor de mii de zile pierdute prin nemunca este consistenta: peste 18 milioane de lei noi pe trimestru, suma calculata la salariul mediu net oficial de 1.282 lei pe luna.
