34.8 C
București
duminică, 21 iulie 2024
AcasăSpecialPe net, bancile sunt deschise nonstop

Pe net, bancile sunt deschise nonstop

» Cu ajutorul serviciilor de internet banking, orice client al unei banci poate avea acces la banii sai 24 de ore din 24.

» Utilizatorii pot sa efectueze transferuri bancare sau sa-si plateasca utilitatile (telefon, energie electrica, gaze etc.).

Desi este aproape miezul noptii, alexandra Popovici isi plateste facturile la mobil si pe cea de la energia electrica. Este in fata calculatorului, acasa, imbracata comod si inarmata doar cu cele doua facturi… dintre care una electronica, in format PDF. "E mult mai usor sa platesc asa, pe internet. Nu stau la nici o coada, nu trebuie sa semnez nici o hartie si nici nu trebuie sa pastrez chitante… pe care oricum le-as pierde", ne-a spus tanara. In acelasi timp, colega sa de apartament, Mihaela Andreescu spune ca s-a lasat greu convinsa sa-si activeze serviciul de internet banking. "Imi era frica de faptul ca cineva ar putea afla la un moment dat datele de logare si atunci as fi ramas fara bani", spune aceasta. Insa recunoaste ca platile electronice au ajutat-o sa tina o evidenta mai buna a cheltuielilor pe care le face lunar. "In contul meu am toate transferurile. stiu cat am platit luna trecuta, vad cat cheltuiesc exact si mai ales pe ce cheltuiesc", a completat Alexandra Popovici.
Bancile isi incurajeaza clientii sa activeze serviciile de internet banking pentru ca astfel isi reduc numarul de clienti care stau zilnic la coada pentru a face plati.

Principalele avantaje
Evitati cozile! – Principalul avantaj al utilizarii acestui serviciu este ca utilizatorul face platile cand are timp si nu depinde de programul bancilor. In acelasi timp se evita statul la cozi.
Comisioane reduse – Atunci cand mergi la banca si vrei sa depui bani in alt cont decat in cel propriu, exista un comision de procesare a platii. Prin utilizarea serviciului de pe internet, comisionul de transfer al banilor catre un cont de la aceasi banca este zero. In cazul in care contul se afla la o alta banca, comisioanele pot fi mai mici cu 50-70 la suta.
Soldul in timp real – De fiecare data cand verifici soldul la bancomat (pe chitanta sau direct pe ecran) se plateste o suma intre 0,3 si 0,9 lei. Prin serviciul de online banking nu se plateste nici un comision si soldul este cel disponibil la momentul verificarii.
Acces de oriunde – Nu conteaza ca esti in Romania sau in strainatate. Poti face plati sau transferuri oricand.
Platesti majoritatea utilitatilor – Principalii furnizori de servicii catre care poti plati contravaloarea facturilor emise sunt operatorii de telefonie (Cosmote, Orange, Zapp si Vodafone, Romtelecom, UPC, RCS&RDS), subunitatile Distrigaz, reprezentantele Enel etc. Lista furnizorilor de servicii poate diferi de la o banca la alta.  

Procesari greoaie
Unul dintre principalele dezavantaje ale unora dintre serviciile de internet banking este procesarea platilor. La anumite banci tranzactia nu este procesata instant, ci este nevoie de un operator uman. Astfel, clientul creeaza de fapt un ordin de plata care va fi preluat de un angajat al bancii, aprobat si apoi banii vor fi retrasi din cont. Deci, daca cineva plateste o factura dupa incheierea programului cu banca, tranzactia se va face abia a doua zi (daca este o zi lucratoare). In cazul platilor interbancare (din contul unei banci intr-unul apartinand altei banci), dupa aprobarea platii banii vor ajunge la destinatie in patru-cinci zile, dupa cum declara institutiile. In realitate, transferul poate dura numai doua zile.

» Criptarea si antivirusul protejeaza banii
Toate informatiile transmise prin intermediul aplicatiei de internet banking sunt criptate  pentru a se asigura ca acestea nu sunt interceptate "pe drum" si decodate de eventuali hackeri. Criptarea se face cu  ajutorul unei tehnologii SSL pe 128 biti, aceasta fiind considerata la nivel mondial cea mai potrivita pentru garantarea securitatii pentru internet banking. In anumite cazuri banca poate folosi si accesul pe baza unor certificate de securitate. In momentul in care aderati la un serviciu de acest tip, angajatii bancii va vor spune exact cum trebuie sa va conectati pentru o mai mare siguranta. Trebuie sa spunem ca pentru o protectie buna, calculatorul de pe care folositi serviciul de internet banking trebuie sa fie dotat cu un antivirus. In felul acesta, utilizatorul va fi de doua ori protejat.

Banca    Denumire serviciu    Taxa lunara    Browsere compatibile
    Banca Transilvania    BT24      1 leu    Internet Explorer
    BCR    Click 24Banking    3,99 lei    Internet Explorer, Firefox
    Raiffeisen Bank    Raiffeisen Online    1 euro     Internet Explorer, Firefox,
                                          (in lei la cursul zilei)                    Opera
    BRD    BRD Net    1 euro    Internet Explorer, Firefox
                                          (in lei la cursul zilei)
    Bancpost    Fastbanking    gratuit    Internet Explorer, Firefox,
                Opera
    ING    ING HomeBank    3 lei    Internet Explorer, Firefox

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă