Gălăţenii nu mai pot circula în zona complexului Ţiglina 1 de aproximativ trei ani, de când a fost deschis şantierul „centrului de afaceri”.
În principalul vad comercial, Ţiglina 1, a început în urmă cu 3 ani construirea unui centru comercial al Metex SA, pe care va fi plombată o clădire cu spaţii comerciale a Asociaţiei „Saturn 2005”, din care fac parte firmele rudelor unor lideri politici locali, respectiv a ginerelui vicepreşedintelui CJ Galaţi Eugen Durbacă (PC), a cumnatei consilierului municipal Eugen Găvan (PC) Galaţi, a finei preşedintelui PDL Galaţi Mircea Toader şi firma şefului Direcţiei de Poştă Galaţi, Ion Ştefan (PDL). Cei menţionaţi aveau acolo mai multe chioşcuri şi au obţinut de la consilierii municipali concesionarea fără licitaţie a suprafeţei pe care se aflau chioşcurile şi a încă unei suprafeţe, pentru construirea unui bloc cu spaţii de închiriat. Hotărârea nr. 254/4.07.2006 a CLM Galaţi a fost anulată de Tribunalul Galaţi, dar „rudele” au obţinut câştig de cauză la Curtea de Apel. Construcţia, care în proiectul iniţial avea 4 etaje, va avea 7 etaje şi a fost extinsă pe trotuare şi pe o parte din carosabilul străzii din faţa Cinematografului Ţiglina. Organizarea de şantier a ocupat întreg carosabilul străzii menţionate şi o parte din cel al străzii Saturn. Între timp, se pare că foştii „chioşcari” au terminat banii pentru continuarea investiţiei, iar firma care construia clădirea, Mistral SA Tecuci, a familiei senatorului UNPR Laurenţiu Chirvăsuţă, a intrat în faliment, în dosarul 3262/121/2009, aflat pe rolul Tribunalului Galaţi, aproximativ 50 de firme, regii şi bănci încercând să îşi recupereze sumele datorate de firma senatorului.
Stradă distrusă de dragul clientelei politice
Circulaţia în una dintre cele mai aglomerate zone din centrul Galaţiului va rămâne blocată multă vreme, pentru că pe şantier nu e nici un semn de reluare a lucrărilor. Pe şantierul abandonat nici măcar nu mai este vreun paznic care să aibă în grijă barăcile. Între timp, s-a aflat că strada ar putea dispărea în totalitate, pentru că viitorul centru comercial al clientelei politice, ocupă deja o parte din carosabil.