Patru persoane s-au intoxicat, marți, cu monoxid de carbon şi au fost duse la spital, după ce în apartamentul în care locuiau, în Râmnicu-Vâlcea, a izbucnit un incendiu în urma unui scurtcircuit la un frigider, potrivit Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, incendiul a izbucnit la un apartament situat la etajul întâi al unui bloc din cartierul Petrişor, din Râmnicu-Vâlcea. Întreaga familie a ajuns la spital.
„Incendiul s-a manifestat în bucătăria unui apartament, la etajul întâi, în cartierul Petrişor, din Râmnicu Vâlcea, s-a declanşat din cauza unei suprasolicitări a instalaţiei de alimentare de la un frigider, supraîncălzire urmată de scurtcircuit şi s-au degradat prin afumare pereţii, s-au intoxicat persoanele respective. Printre victime sunt doi minori şi doi adulţi", a declarat corespondentului MEDIAFAX, Octavian Fulger, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.
Fulger a mai spus că cele patru persoane, între care doi minori de 14 şi 16 ani, au fost preluate de echipajele de intervenţie sosite la faţa locului. Au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, la Spitalul Judeţean Vâlcea şi au primit îngrijiri medicale.