Lotul olimpic al Romaniei a adus acasa patru medalii (doua de aur, una de argint si una de bronz) de la Olimpiada Internationala de Informatica.
Cea de-a XXI-a editie a Olimpiadei Internationale de Informatica, desfasurata in perioada 8-15 august la Plovdiv (Bulgaria), s-a finalizat cu o performanta remarcabila pentru lotul olimpic de informatica al Romaniei – patru medalii, dintre care doua de aur. Medaliat cu argint, in 2007, respectiv aur, anul trecut, la Cairo, Cosmin Gheorghe si-a imbogatit palmaresul cu o distinctie similara celei precedente (aur). A doua medalie de aur pentru echipa Romaniei a fost adusa de Bogdan-Cristian Tataroiu, care a reusit un spectaculos progres personal (argint in 2007, bronz in 2008). Medalia de argint i-a revenit lui Marius Dragut, iar cea de bronz lui Andrei-Paul Puni. Primii trei laureati sunt elevi ai Liceului International de Informatica din Bucuresti, in timp ce Andrei-Paul Puni provine de la Colegiul National "Al. Papiu Ilarian" din Targu Mures. La concursul din acest an au participat 305 concurenti din 83 de tari.
Rezultatele la informatica se inscriu in seria medaliilor "stralucitoare" aduse de elevii romani la ultimele manifestari de acest gen. Din cele 42 de medalii obtinute la olimpiadele internationale, 16 au fost de aur, 18 de argint si opt de bronz. La chimie romanii au revenit cu aur dupa o absenta de patru ani, iar la fizica aurul a stralucit de trei ori. La matematica Romania a ocupat locul trei in Europa, iar la fizica – locul trei in lume. De asemenea, juniorii s-au clasat pe prima pozitie la Balcaniada de Matematica.