Sectorul cel mai vaduvit de migrarea muncitorilor in strainatate il reprezinta constructiile. Chiar daca exista in tara multe programe investitionale in infrastructura, muncitorii romani au ales sa paraseasca tara pentru niste salarii mai bune. Specialistii sustin ca numai niste salarii rezonabile si conditii decente de munca i-ar determina pe acesti muncitori sa revina in tara. Emilia Murineanu, seful AJOFM, a declarat ca fata de anii trecuti se constata o crestere substantiala a locurilor de munca in acest domeniu. Motivul e limpede, oamenii si-au parasit aceste locuri de munca pentru un trai mai bun in tarile Uniunii Europene.
In aceste conditii, se vor impune o serie de masuri si pentru societatile de constructii. Ele vor trebui sa fie clasificate precum unitatile din turism. Astfel, firmele-fantoma vor fi eliminate de pe piata sau se vor autoexclude. Pentru a inlatura orice suspiciuni, clasificarea trebuie realizata de o comisie alcatuita din reprezentantii patronatelor din constructii si din cei ai sindicatelor. In viitor, se urmareste inlaturarea mafiei din domeniu, iar firme mari care castiga licitatiile sa fie si cele care finalizeaza constructia si nu sa apeleze la subantreprenori, care sa lucreze in dorul lelii. Pentru o mai buna triere a acestor firme se va intocmi o lista neagra, iar firmele care vor aparea pe aceasta lista nu vor mai putea participa la viitoarele licitatii organizate de Guvernul roman sau alte entitati importante.
Criza personalului calificat
Cum muncitorii calificati au plecat din tara, statul roman s-a trezit ca nu mai are cu cine pune in practica "marile proiecte europene". Lipsa de calificare a muncitorilor romani se resimte din plin, neexistand beneficiar care sa se arate multumit de prestatia anumitor firme. Conducerea AJOFM Constanta a anuntat ca vor fi organizate cursuri de calificare si recalificare in domeniul constructiilor pentru a o scoate cumva la capat in acest domeniu. In aceasta luna, la Medigidia s-a organizat deja un curs de formare profesionala in domeniul constructiilor. Toate aceste cursuri se fac cu ajutorul unor fonduri europene pentru formarea profesionala. Emilia Murineanu, directorul executiv al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, a recunoscut ca la ora actuala ducem lipsa de muncitori calificati. Solutia, sustine seful AJOFM Constanta, este demararea acestor cursuri de calificare in domeniu, colaborand cu centrele de formare profesionala din Calarasi si Valcea. La Mangalia, AJOFM are un proiect in vederea infiintarii unui centru de formare profesionala in constructii navale.
Dau din colt in colt
Firmele de profil dau din colt in colt si atrag atentia ca cresterea salariului minim brut pentru muncitorii necalificati din constructii pana la suma de 900 RON, pana in anul 2009, ar fi o solutie pentru determinarea celor plecati sa revina in tara. Insa, cum in Romania sunt angajati legal in constructii 330.000 de muncitori, iar 170.000 muncesc la negru, slabe sunt sansele ca acesti romani plecati de nevoie sa renunte la un salariu de cinci ori mai mare pe alte meleaguri pentru unul de numai 900 RON. Reprezentantii ITM Constanta vor avea ca obiectiv principal un control amanuntit la aceste firme de constructii, avand in vedere ca nu o data s-a reclamat faptul ca patronii nu incheie contracte de munca. Campania se va desfasura pe intreg anul, iar firmele de profil vor fi luate la bani marunti.