Parlamentul ucrainean a abrogat, marţi, legile extrem de dure îndreptate împotriva mişcării de contestare, relatează AFP, conform Mediafax.
Citeşte şi: UPDATE. Premierul ucrainean a demisionat. Liderul opoziţiei: Un pas către victorie
361 de deputaţi au votat pentru abrogarea acestor legi criticate dur de către ţări occidentale şi denunţate ca o atingere adusă libertăţilor. Doi deputaţi au votat împotrivă. Rezultatul votului a fost primit cu aplauze.
Şedinţa a fost amânată, ulterior, până la ora 14.00 GMT (16.00, ora României), când parlamentarii urmează să dezbată asupra amnistierii manifestanţilor arestaţi în cursul unor confruntări cu poliţia.
Legile împotriva contestării prevedeau pedepse de până la cinci ani de închisoare pentru blocarea unor clădiri publice şi amenzi sau detenţie administrative pentru manifestanţi care poartă măşti sau căşti, aşa cum poartă numeroşi contestatari la Kiev în prezent.
Ele prevedeau de asemenea pedepse cu munca în folosul comunităţii pentru autorii unor mesaje defăimătoare postate pe Internet, prevederi denunţate drept cenzură.
Adoptarea acestor texte, pe 16 ianuarie, a fost urmată de radicalizarea mişcării de contestare şi de confruntări violente între manifestanţi şi poliţişti, soldate cu cel puţin trei morţi, potrivit bilanţului oficial, în centrul Kievului.
Mişcarea de contestare s-a propagat ulterior în ţară, iar majoritatea administraţiilor regionale din vest sunt ocupate, împiedicându-se astfel activitatea guvernatorilor numiţi de către preşedintele Viktor Ianukovici.
Votul a avut loc în cadrul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, convocate într-o încercare de găsire a unei ieşiri din criza declanşată în urmă cu peste două luni de refuzul şefului statului de a semna un acord de liber-schimb cu UE, Ianukovici preferând în schimb o apropiere de Moscova.
Marţi dimineaţa, premierul Mikola Azarov şi-a anunţat demisia.