3 C
București
sâmbătă, 7 decembrie 2024
AcasăSpecialParis: Bărbat condamnat la 2 ani închisoare, pentru 2 alerte cu bombă

Paris: Bărbat condamnat la 2 ani închisoare, pentru 2 alerte cu bombă

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost condamnat, miercuri, la Paris, la doi ani de detenţie, pentru două alerte cu bombă într-o gară la 30 septembrie şi 1 octombrie, informează AFP preluată de Mediafax.

Acest bărbat şomer, care are probleme cu alcoolul, a fost imediat încercerat şi va fi plasat sub supraveghere psihiatrică la eliberarea sa.

„Trebuie să se ştie că astfel de acţiuni, în prezent, nu sunt un lucru banal”, apreciase, în timpul procesului, acuzarea, care solicitase doi ani de închisoare, dintre care unul fără posibilitatea de eliberare condiţionată.

Bărbatul a fost reţinut la Meudon, în apropiere de Paris, luni dimineaţă, de membri din departamentul antiterorist al poliţiei. El a fost identificat după urmele de ADN prelevate dintr-o cabină telefonică.

Deja condamnat pentru distrugeri şi violenţe, el a recunoscut în faţa judecătorilor că a sunat de două ori la poliţie de la această cabină pentru a anunţa prezenţa unei bombe la gara Saint-Lazare. „Am făcut asta pentru a-i necăji pe alţii, pentru a mă da interesant”, a explicat el.

În afară de pedeapsa cu închisoarea, el a fost condamnat să plătească 8.210 euro Societăţii naţionale a căilor ferate (SNCF) şi 3.000 de euro prefecturii de poliţie din Paris.

Cele două alerte cu bombă nu au dus la evacuarea gării, ci la o puternică mobilizare a poliţiei. De aproximativ o lună, numărul de alerte cu bombă aproape s-a dublat la Paris.

Duminică, Statele Unite au avertizat americanii care călătoresc în Europa în legătură cu „riscurile potenţiale de atentate teroriste”. Serviciile franceze de informaţii evocă „o ameninţare iminentă” în Franţa.

Cele mai citite

Vinicius Jr. revine pentru Real Madrid în Liga Campionilor. O veste crucială pentru „galactici”

După o absență cauzată de o accidentare la coapsă, Vinicius Jr., atacantul lui Real Madrid, este pregătit să revină pe teren mai devreme decât...

România își majorează obiectivele de reciclare a deșeurilor din ambalaje în 2025

Începând cu luna ianuarie 2025, România va avea ținte mai ambițioase pentru reciclarea și valorificarea deșeurilor de ambalaje, în conformitate cu cerințele Uniunii Europene. Ținta...

Bursa de Valori București (BVB) înregistrează creșteri semnificative după anularea alegerilor prezidențiale

Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat vineri creșteri de peste 3% la nivelul principalilor indici, ca reacție la decizia Curții Constituționale de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă