Bancul – spus, de altfel, pe un ton serios – dupa care Romania se poate multumi cu un parlament unicameral pentru ca, oricum, la Bruxelles exista o alta camera, superioara, se dovedeste, simbolic vorbind, adevarat. Preocupati sa se piste cu ciocurile unul pe altul de penele din crestet, papagalii nostri politici n-au mai luat seama la treburile tarii din afara ei. In vremuri mai aspre, asa ceva s-ar fi terminat, in cel mai rau caz, cu procese de tradare. In iresponsabilitatea noastra cotidiana insa, s-ar putea sa se lase cu decernari reciproce de medalii intre Cotroceni si Palatul Victoria.
Poate ca n-am fi priceput ce se petrece cu adevarat, obisnuiti ca politica sa o faca o ceata de jurnalisti intruniti in jurul unor mese rotunde. Desi galagiosi, muscatori, parsivi si nu intotdeauna dezinteresati – o spun chiar cu o anume admiratie fata de atatea performante simultane –, ei macar formuleaza articulat temele zilei in fiecare prime time, zi dupa zi. Prin telefon sau asezati pe scaune si transpirand abundent, politicienii li se alatura, scuipandu-se cum pot, peste ceilalti, improscand jerbe vascoase de vorbe, dand in trancaneala si delir de suspiciune.
Asa insa, de bine, de rau, aflam de la jurnalisti ca, luati de val, incordandu-si prosteste muschii asa cum puberii folosesc centimetrele pentru a stabili care are bicepsii cei mai dezvoltati ori organele sexuale cele mai elansate, oamenii nostri politici au compromis tratativele pentru obtinerea postului de comisar la Agricultura. O spune nu oricine, ci Barroso insusi. si o spune enervat, ofensat ca o clipa s-a putut gandi ca in Romania s-ar putea gasi parteneri echilibrati, bine pregatiti pentru o discutie la capatul careia sa se ia decizii mature.
Reguli elementare au trecut pe langa ai nostri ca pe langa niste analfabeti de necorectat. E mare lucru sa pricepi ca intr-o negociere este bine sa ai nu una, ci trei, sase, zece variante pregatite, daca trebuie? E chiar atat de greu de inteles ca jocurile care privesc si angajeaza tara intreaga nu sunt de compromis prin meschinarii de partid si revanse de sant? E cu totul de neinteles exigenta ca oamenii de stat sa isi faca temele la timp, bine si corect, daca sclipitor nu se poate, macar pentru ca noi toti ii platim si ii suportam – cu toate ale lor – numai si numai pentru aceasta?
Ei bine, orice s-ar crede, da. Da! Nu se pricepe, ramane de neinteles, cu totul indescifrabil… Algoritmi de dramuire a puterii, ghionturi din stanga in dreapta si din dreapta in stanga, agramatism politic si reprezentare de doi lei la Parlamentul European. Daca s-a produs in 1989 o revolutie, ea nu implica schimbari la nivelul culturii profesionale a panglicarilor din politica si din administratie. Tembelii lui Ceausescu executau macar smirna si cu atentie ceea ce le spunea toa’su. astia de-acuma nu au nici macar instinctul de a sta cu jumatate de pas in penumbra, tinandu-si – barem dintr-un rest de prudenta – gura inchisa.
Rezultatul? Ne descalificam, UE nu prea are cu cine discuta, sunt chemati la ordine, in situatii de avarie, insii de mana a doua, ca aia de prima mana sunt clovnii de care radem pana ne dau lacrimile in fiecare seara, la televizor. Pierdem postul de comisar european pentru Agricultura si, ce e mai grav, devine de ras insasi ideea de a-l da romanilor. Intre timp, va disparea, foarte probabil, si cel de comisar pentru Multilingvism, al domnului Leonard Orban, desi domnia sa merita respect macar pentru capacitatea de a se comporta decent in tot acest timp cat l-a detinut.
Intrigi de curte, coterii de bulevard, populisme grosiere si promisiuni pentru retardati – cam la atat pare sa se reduca arsenalul competentelor politicienilor nostri favoriti si al celor pe care am decis sa nu-i votam. si unii, si altii sunt la fel de destepti cand vine vorba sa-si faca treaba. Legi strambe, reprezentare penibila la nivelul parteneriatului european, urecheli jenante de la varful UE; bine ne mai sta!
Nu aveti nici o scuza, domnilor triumfalisti. Eliberati scena, zau asa. Cand il aud pe unul mic si rau cum se mai lauda ca a taiat coada pisicii tesind "salariile de lux" si ca acum trece la "pensiile de lux", parca nu-mi vine sa cred. Omul se vrea luat in serios. Intre timp, eu nu mai ies din casa, ca sa nu cheltuiesc, iar barosanii se lafaie in continuare prin gondolele lor tunate si cu marci celebre. Pe covoarele moi din palatele bucurestene asta se cheama insa reforma.
Daca e sa ma gandesc bine, rezolvarea diferendului cu Insula serpilor in favoarea Romaniei devine tot mai mult o intamplare fantastica, inimaginabila si neverosimila. Alta parca nici nu mai stiu, de la obtinerea de catre Blaga a retragerii vizelor pentru romani si libera circulatie in Europa. Redutabil, dar foarte putin. Ma gandesc ca indemnizatiile alea curg lunar, dar legiferarea intarzie. Iar jocurile internationale ale Romaniei sunt de o balbaiala nemaipomenita.
Drept care nu mai pot zice decat: "Papagali din toate partile, uimiti-ma! Faceti, domnule, ceva decent, fie si numai o data intr-o viata de om".
