6.3 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSpecialPapa Francisc, Shimon Peres și Mahmoud Abbas se vor ruga împreună pentru...

Papa Francisc, Shimon Peres și Mahmoud Abbas se vor ruga împreună pentru pace, pe 8 iunie, la Vatican

Președintele Israelului, Shimon Peres, şi Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene, vor merge la Vatican, pe 8 iunie, pentru a se ruga împreună cu Papa Francisc pentru pacea în Orientul Mijlociu, anunţă purtătorul de cuvânt al Bisericii Catolice, informează Mediafax.

"Întrevederea dedicată rugăciunii pentru pace, la care Sfântul Părinte l-a invitat pe preşedintele israelian, Shimon Peres, şi pe cel palestinian, Mahmoud Abbas, va avea loc duminică 8 iunie, în cursul după-amiezii, la Vatican", a declarat părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

"Data a fost acceptată de toate părţile", a spus Federico Lombardi, citat de AFP.

În cursul turneului efectuat în Orientul Mijlociu, Papa Francisc i-a invitat pe Shimon Peres şi pe Mahmoud Abbas să vină la el "acasă", la Vatican, pentru a se ruga împreună pentru pace.

Cele mai citite

Campionul mondial la box Mihai Leu salvat de profesorul Irinel Popescu

Fostul campion mondial de box Mihai Leu a transmis, luni, că îşi continuă recuperarea la Institutul Clinic Fundeni, unde a fost internat în urmă...

NATO a interceptat trei avioane rusești deasupra Mării Baltice

Avioane de vânătoare F-35 olandeze au interceptat trei aeronave rusești deasupra Mării Baltice vineri și le-au escortat la distanță peste apele internaționale până la...

U Cluj- CFR Cluj 3-2(0-1) în derby-ul Superligii de fotbal

Universitatea Cluj a câştigat derby-ul cu concitadina CFR Cluj cu scorul de 3-2 (0-1), luni seara, în ultimul meci din etapa a 19-a a...
Ultima oră
Pe aceeași temă