19 C
București
vineri, 11 octombrie 2024
AcasăSpecialPantofii purtaţi de Sarah Jessica Parker în "Totul despre sex", licitaţi în...

Pantofii purtaţi de Sarah Jessica Parker în „Totul despre sex”, licitaţi în scopuri caritabile

Actriţa Sarah Jessica Parker va scoate la licitaţie pantofii pe care i-a purtat în serialul „Totul despre sex/ Sex and the City”, în care a interpretat personajul Carrie Bradshaw, banii obţinuţi astfel urmând să fie donaţi unei şcoli din New York, potrivit Mediafax.

Actriţa în vârstă de 48 de ani şi-a donat perechile de pantofi din perioada când o interpreta pe jurnalista împătimită de modă Carrie Bradshaw, informează Daily Mail.

Fiecare pereche de pantofi va fi însoţită de câte un cartonaş pe care apare scris un text din partea actriţei Sarah Jessica Parker. „Să îi porţi cu plăcere şi cu prudenţă” – este unul din textele scrise de Sarah Jessica Parker, în timp ce pe un alt cartonaş actriţa îi urează noului proprietar al pantofilor: „Să îi porţi sănătos”.

Astfel, pantofi Prada, Jonathan Kelsey şi Dolce Vita vor fi scoşi la licitaţie alături de sandalele-platformă de culoare roz purtate de Britney Spears în timpul turneului „Crazy”, pantofii de baschet ai lui Shaquille O’Neal şi cizmele cu toc purtate de Madonna la gala „Super Bowl”.

Licitaţia va începe pe 24 aprilie, preţul de pornire fiind de 100 de dolari pentru fiecare obiect licitat.

Licitaţia este sponsorizată de Gotta Have Rock and Roll, iar fondurile obţinute vor fi donate şcolii LaGuardia din New York, care are un profil muzical şi artistic.

Sarah Jessica Parker a declarat recent că a încetat să poarte tocuri înalte, după ce picioarele i-au fost afectate în urma purtării de pantofi de proastă calitate pentru producţia din 2011 „Oare cum o reuşi/ I Don’t Know How She Does It”.

Luna trecută, actriţa a declarat pentru site-ul net-a-porter.com: „Am purtat pantofi foarte frumoşi şi nu m-am plâns niciodată. Dar când am filmat pentru «Oare cum o reuşi», deşi am fost foarte atentă cu garderoba, nu puteam încălţa pantofi aşa cum eram obişnuită, pentru că personajul pe care îl interpretam, Kate Reddy, nu îşi putea permite să poarte pantofi scumpi, cel mult Nine West şi Aldo. Aşa că am folosit şi eu acei pantofi care nu aveau piele în interior şi am alunecat de câteva ori, răsucindu-mi glezna”.

Sarah Jessica Parker a devenit celebră jucând în serialul de televiziune „Totul despre sex”, dar şi în continuările pentru marele ecran ale acestei producţii. Ulterior, ea a apărut într-o serie de comedii, precum „Cum să dai afară din casă un burlac de 30 de ani”, „Familia Stone”, „Ce-o fi cu soţii Morgan?”, „De anul nou”, „Oare cum o reuşi”. Pentru rolul din serialul „Totul despre sex” a câştigat două premii Emmy şi patru Globuri de Aur, în schimb, pentru rolul din al doilea lungmetraj inspirat de această serie a câştigat, alături de colegele de distribuţie, un premiu Zmeura de Aur.

Cele mai citite

Principele Radu al României este în vizită în Polonia

În zilele de joi, 10 octombrie, și vineri, 11 octombrie 2024, Alteța Sa Regală Principele Radu se află într-o vizită în Republica Polonă, în...

Disecția unui cadavru politic – Victor Ponta

În folclorul românesc există o expresie: „Mortul de la groapă nu se mai dezgroapă”. O expresie care nu-și are însă aplicativitate și în...

Liban: 22 persoane au fost ucise și 117 rănite în două atacuri israeliene asupra Beirutului

Cel puţin 22 de persoane au fost ucise şi 117 au fost rănite în două lovituri israeliene la Beirut, joi seara, potrivit unui nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă