Oraşul arădean a fost creat în jurul unei abaţii benedictine, fondată în Evul Mediu.
Pâncota este oraşul din judeţul Arad cu cea mai mare piaţă ţărănească din vestul României. Tot Pâncota are adevărate comori peste care s-a aşternut uitarea. Fostă abaţie benedictină, cetate, dar şi puternic centru meşteşugăresc, localitatea a fost extrem de importantă de-a lungul secolelor. Despre apa minerală de la Pâncota şi băile de frumuseţe ale baronesei Bohuş nimeni nu mai vorbeşte nimic. Dar, la Pâncota, cei veniţi la piaţă sunt uimiţi de frumuseţea castelului în care funcţionează actuala Primărie. Renumitele vinuri sau cojoacele de Pâncota fac ca numele oraşului să fie cunoscut în Europa.
Pâncota, abaţie benedictină
În locul unde este situat astăzi oraşul Pâncota, în anul 1216, s-a aflat o abaţie benedictină cu hramul Sfintei Fecioare. Aceasta este prima menţiune documentară despre localitate şi se regăseşte în lucrarea istoricului maghiar Sandor Marki. Într-un alt document, un an mai târziu, este menţionat şi superiorul abaţiei, Andreas, care a fost în acelaşi timp şi judecător în procesele localnicilor. După invazia tătarilor, la Pâncota a fost ridicată o cetate atestată documentar în 1318 şi nominalizată ulterior pe listele cetăţilor din timpul domniei lui Sigismund de Luxemburg.
Însă în 1375 cetatea Pâncotei, alături de alte domenii, a fost donată printr-o decizie a regelui Ludovic de Anjou familiei Losonczy, una dintre cele mai vechi familii ungureşti din zonă, şi a rămas în posesia ei aproape 170 de ani. În secolul al XVI-lea, Pâncota a fost prădată de turci. După 150 de ani de stăpânire otomană, localitatea a intrat sub stăpânirea austriacă. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea s-a înfiinţat ,,Vetus Pankotha”, marele domeniu al Pâncotei, donat în toamna anului 1726 ducelui Rinaldo de Modenna. Iobagii de pe domeniul ducelui s-au revoltat din cauza birurilor mult prea mari, dar au fost înfrânţi de armată. În toamna anului 1784, ţăranii s-au revoltat din nou. Ei au incendiat casa notarială, însă intervenţia armatei de la Şiria a pus capăt revoltelor, iar conducătorii răscoalei au ajuns în puşcărie. Legenda spune că în fosta închisoare domenială Pâncota ar fi fost încarcerat şi Horia. Iobagii revoluţionari au luat drumul codrilor şi au devenit lotri.
La Pâncota, învăţământul a existat încă din 1775-1776, când a început să funcţioneze şcoala locală. Doi ani mai târziu, cursurile au fost frecventate de cinci elevi, dar numărul lor era în continuă creştere. La începutul secolului al XIX-a, localnicii au construit o şcoală nouă din văiugă, acoperită cu şindrilă, care avea o sală de clasă şi locuinţa învăţătorului. Elevii au avut la dispoziţie o maşină de socotit, 20 table de perete pentru predarea scris-cititului şi o hartă. Documentele arată că în 1822 la Pâncota veneau la ore 36 de băieţi şi o fată.
Revoluţia de la 1848 a arătat că la Pâncota localnicii aveau nemulţumiri de ordin naţional şi social. Administraţia se afla în mâinile nobilimii maghiare, dar intelectualitatea română îşi cerea drepturile, inclusiv folosirea limbii naţionale în toate sectoarele vieţii publice şi reprezentare proporţională în administraţie.
Apa de Pâncota, medaliată la Paris
Despre apa minerală de Pâncota, astăzi nici nu se mai vorbeşte în localitate, deşi izvorul încă există. La sfârşitul secolului al XIX-a, apa minerală de Pâncota a cucerit medalia de aur la Paris. „Szent Istvan Borviz” era extrem de cunoscută în Imperiul Austro-Ungar. În acea perioadă la Pâncota au existat şi băi termale. Baroneasa Bohuş venea cu prietenele ei la „băi de frumuseţe”. Bătrânii, care îşi mai amintesc despre apa termală şi minerală de la Pâncota, încă mai speră că aceasta va fi valorificată. Există însă şi intenţia unui proprietar de teren pe parcelele căruia se află izvorul de apă minerală să dezvolte un centru spa şi o mică fabrică de apă minerală în zonă.
A venit însă criza şi cei dispuşi să investească în proiect au renunţat. Dar speranţa moare ultima. Aşa că se aşteaptă o revenire a economiei şi proiectul va fi reluat, însă cu fonduri europene. Pâncota este vestită şi prin vinurile care se produc în zonă. Mustoasa de Măderat, premiat la concursuri europene, are mare căutare în Italia. În prezent, o mare parte a podgoriei este replantată, iar vinurile de Pâncota au început să recucerească o parte din piaţa Transilvaniei.
