16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialPalestinienii sunt dispuşi să reia negocierile dacă Israelul oprește colonizarea

Palestinienii sunt dispuşi să reia negocierile dacă Israelul oprește colonizarea

Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a reiterat miercuri că este gata să reia negocierile de pace dacă guvernul israelian oprește colonizarea teritoriilor ocupate, potrivit unui comunicat al președinției palestiniene, preluat de AFP şi Agerpres.

"În momentul în care guvernul israelian va accepta să oprească toate activitățile sale de colonizare (…), responsabilii palestinieni sunt gata să reia negocierile", a declarat Abbas.

După ce a reamintit angajamentul său "pentru o pace justă", Abbas a spus că va continua cooperarea sa strânsă cu Franța în vederea reușitei conferinței internaționale privind Orientul Mijlociu, care va avea loc pe 15 ianuarie la Paris.

Franța va organiza această conferință, cu circa 70 de țări, dar fără israelieni și palestinieni, pentru a reitera sprijinul comunității internaționale la o soluționare a conflictului israeliano-palestinian pe baza a două state.

Ministrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Marc Ayrault, a salutat discursul "curajos" de miercuri al lui John Kerry, pe care premierul israelian, Benjamin Netanyahu, l-a denunțat ca un "discurs părtinitor" împotriva Israelului.

Secretarul de stat american, John Kerry, le-a cerut miercuri israelienilor și palestinienilor să trăiască în două state separate pe baza granițelor din 1967 — înainte de Războiul de Șase Zile — și a apreciat că Ierusalimul ar trebui să devină capitala a două state, relatează AFP.

Într-un discurs privind Orientul Mijlociu, șeful diplomației americane a propus, pentru a se reveni la granițele din 1967, 'schimburi de teritorii echivalente' în cadrul unei înțelegeri reciproce. 'Israelul ar fi atunci recunoscut ca stat evreu', a adăugat Kerry.

Secretarul de stat al SUA, John Kerry, a reafirmat de asemenea că soluția a două state este 'singura cale posibilă pentru a obține o pace justă și durabilă între israelieni și palestinieni'.

Sâmbătă, într-o primă reacție publică după votul din Consiliul de Securitate al ONU, Benjamin Netanyahu a declarat că rezoluția adoptată vineri de ONU împotriva colonizării israeliene este "părtinitoare și rușinoasă".

Consiliul de Securitate a votat vineri o rezoluție care condamnă politica israeliană de colonizare. Votul a avut succes în urma deciziei Washingtonului de a nu—și exercita dreptul la veto.

Cele mai citite

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...
Ultima oră
Pe aceeași temă