4.1 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSpecialPaine de Pecica, produsa dupa retete secrete

Paine de Pecica, produsa dupa retete secrete

Aradenii prefera painea de Pecica si unii dintre ei merg pana in acest oras pentru a cumpara vestitul produs care, inainte de 1989, ii era trimis lui Nicolae Ceausescu.

Pecicanii sunt renumiti pentru grau si paine. Ei isi lasa retetele mostenire din generatie in generatie, pentru ca sunt convinsi ca detin secrete care le pot aduce prosperitate si urmasilor lor. Dimitrie Vartaci zambeste cand este intrebat de ce este atat de buna painea de Pecica si spune ca nu poate dezvalui secretul mostenit din mosi-stramosi. Dar, povesteste Dimitrie Vartaci, painea pe care el o comercializeaza este produsa exact cu aceeasi tehnologie cu care a fost facuta cea trimisa cuplului Ceausescu. Fostul dictator, in urma unei vizite in vestul tarii, a gustat painea de Pecica si, de atunci, saptamanal, cu avionul, slugile sale ii trimiteau paine de aici. "Mama asociatului meu, doamna Cristina, lucra la brutaria care producea painea pentru CAP Timpuri Noi, de unde se trimitea si la Ceausescu, la Bucuresti. Era paine facuta pe vatra, iar vatra din caramida tiganeasca era incinsa cu surcele din padure, de la Pecica", povesteste Dimitrie Vartaci.

 

Dupa Revolutie, fiul ei a mostenit reteta si apoi s-a asociat cu Dimitrie Vartaci, iar painea facuta de ei este apreciata si cautata de aradeni. Ei si-au construit un cuptor cu vatra tot din caramida tiganeasca, mai mare in dimensiuni decat cea obisnuita. Acum, la brutaria lor vin cumparatori de la Arad cu masinile. Painea de Pecica este vestita, spune Dimitrie Vartaci, si pentru calitatea deosebita a graului, pentru ca acolo este cel mai bun pamant din Campia Aradului. Batranii din Pecica povestesc ca, pe vremuri, cand veneau cu carutele cu grau la piata la Arad, primul lucru despre care erau intrebati de catre cumparatori era de unde e graul si, daca aflau ca este de la "Nimasi", imediat il cumparau. Pecicanii au numit "Nimasi" un ogor aflat chiar la intrarea in localitatea lor, unde graul are calitati deosebite. "Painea nu creste daca faina si graul nu-s de calitate", spune Dimitrie Vartaci.

Cele mai citite

Mai multe fotografii îl contrazic pe Călin Georgescu. Acesta s-a întâlnit cu Horațiu Potra

O serie de fotografii în care Călin Georgescu apare alături de Horațiu Potra au apărut pe reţelele de socializare, în ciuda declaraţiilor făcute în...

Consiliul Concurenței investighează posibile înțelegeri anticoncurențiale pe piața articolelor sportive

Consiliul Concurenței a deschis o anchetă privind posibile înțelegeri anticoncurențiale în domeniul comercializării de articole sportive, iar inspecțiile au vizat sediul Nike European Operations...

Amenzi de 400.000 de lei pentru muncă nedeclarată în HoReCa și Curierat

Munca nedeclarată, cunoscută și sub denumirea de „muncă la negru”, rămâne una dintre principalele probleme ale pieței muncii din România Inspectorii de muncă au aplicat...
Ultima oră
Pe aceeași temă