Strasbourg, camera de garda a unui spital ultramodern dat recent in folosinta. Telefoane mobile sofisticate pe masa, laptopuri slim, muzica clasica in surdina, doctori asteptand binevoitori urgente intr-o zi candida de duminica. Prima urgenta, un rom din Romania, insotit. Toata camera de garda, brusc, se alerteaza, o infirmiera cu cea mai mare repeziciune aduna telefoanele, laptopurile, stetoscoapele, tensiometrele, tot ce se poate strange in cateva secunde. Mai putin trusele de urgenta. Raman in avanpost la primirea lor, ceilalti medici francezi ma imping in fata, unii ma flancheaza, altii isi cauta de lucru. Incep consultatia. Dupa cateva minute, bolnavul mi-o reteaza brusc: "Nu te mai da in fenta, ca esti roman de-al nostru. Venim din Romania sa ne tratam, iti spunem sincer tie, ca, daca ne lua un frantuz in primire, ne vaitam pe jos de durere, faceam ca toti dracii, de ne interna pe toti in cateva minute. Norocul tau ca esti roman.
Domnul meu, este vorba de o durere in piept pe care o am de vreo luna. Am un infarct, ca s-o spun pe sleau, nu mi-e rusine. Am stat internat la Galati, apoi la Iasi, am fost pe la Bucuresti si mi-au zis ca trebuie sa ma operez la inima, ca n-au stenturi, ca-i saracie si criza. s-atunci am sunat la fratele la Strasbourg, care m-a adus aici, spunandu-mi ca o rezolva cumva, sunt multi romani doctori pe-aici. Norocul meu c-am dat de matale, domn’ doctor". Primele investigatii obiectiveaza prezenta unui infarct miocardic recent, bine tolerat de pacient. "Am ceva gras pentru matale, daca-mi faci rost de doua stenturi, dar vezi sa fie din alea cu medicamente in ele, care nu se mai infunda, ca de-asta am venit aci." Intr-adevar, pacientul nostru avea o indicatie de coronarografie ce a evidentiat doua artere mari obturate care au fost dilatate si, bineinteles, au necesitat implantarea a 2 stenturi.
Dupa 3 ore imi vizitez bolnavul internat intr-o rezerva, singur, privind un film pe o plasma gigantica asezata pe un perete roz. La vederea mea, incearca sa se ridice in semn de respect. Ii explic ca nu are voie sa se miste, dar el o face. Imi pupa mana si-mi multumeste sincer.
"Domn’ doctor, sa va traiasca familia pentru ce-ati facut." Ii explic ca am facut ce trebuia, era normal sa procedam in acest mod, aceasta este abordarea standard in Franta, si ca am facut totul cu acordul profesorului francez pe care l-am instiintat de eveniment. Ma intreaba scurt cum poate da de profesor, ca are ceva pentru el. Ii explic ca in Franta nu se procedeaza asa. Atunci, bolnavul incepe sa-mi destainuie din odiseea lui medicala recenta, pe unde a fost, ce i-au zis doctorii, cat a dat, ce a primit, bineinteles, cu hiperbolizarea evenimentelor.
La finalul marturisirilor, imi spune apasat concluziile lui: "Doctorii din Romania sunt la fel de buni ca astia din Franta, mi-au spus tot ce am, dar n-au cu ce face treaba. Daca ar veni unul de aici in Romania, ar pleca impuscat in doua zile, n-ar putea face nimic in conditiile de la noi. In schimb, matale din Romania faci ca ei, esti la fel de bun, te-ai adaptat bine. Am reflectat, domn’ doctor, si pot sa-ti spun ca saracia este de vina, sistemul medical n-are bani, iar doctorii sunt lasati de stat ca lupii flamanzi iarna, sa se descurce singuri.
De asta se si mananca intre ei. Iar cand ai o problema serioasa n-au ce face, te trimit la Bucuresti. Sistemul e de vina, el te invata sa te descurci, iar, fiind sarac, de multe ori trebuie sa furi, sa minti, sa faci smecherii ieftine si, daca asa te obisnuiesti, asa mori, greu te mai schimbi. Tarisoara asta a noastra parca nu este facuta pentru romani, ci numai pentru smecheri. De asta pleaca toata lumea, nu esti smecher, nu traiesti bine. Dar noi, de-acum am invatat lectia, o sa ne tratam la capitala Europei, te avem pe matale, domn’ doctor".
