31.3 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăSpecialPăcatele Sfintei Mitropolii a Moldovei

Păcatele Sfintei Mitropolii a Moldovei

 

   Iată o ştire asupra căreia vă propun să reflectăm puţin, cu neasemuită smerenie: „Sediul Casei de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor Iaşi şi cel al Compartimentului Aprovizionare Transport şi Parc Auto, aflate în incinta Centrului Eparhial Iaşi, au fost sfinţite de Înalt PreaSfinţitul Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi”.

   Cred că sunt în asentimentul vostru, când laud faptul că popii şi-au făcut autobază în vremuri de criză şi că au şi sfinţit-o, mobilizând la faţa locului un larg colectiv de cadre, conduse de mitropolitul Teofan (cel care-i impulsiona mai deunăzi pe japonezi să se întoarcă cu faţa către Dumnezeu dacă vor să scape de cutremure, omiţând lucrul elementar că ei sunt cam budişti. Asta e ca şi cum patriarhul japonez ar veni la noi şi ne-ar anunţa că, până nu ne întoarcem faţa către Budha, nu vom vedea autostrăzi în România).

   Doar nu vă aşteptaţi ca onorabilii părinţi să se deplaseze în teritoriu cocoţaţi pe spinarea măgarului, ca naivul de Isus?! Asta, zic eu, n-ar fi bine nici măcar pentru bieţii măgari; probabil că aţi văzut, majoritatea popilor sunt rotofei, şi ce asin ar accepta cu dragă inimă să ia în cârcă o astfel de povară?

    Deci, gând la gând cu asociaţiile de protecţie a animalelor, felicit Mitropolia că şi-a făcut parc auto, scutindu-i pe măgari de o inumană, animalică trudă.

    Ba chiar aş sugera, pe modelul SMURD, înfiinţarea unei unităţi aero de urgenţă, pentru cazurile în care, în vreun colţ de judeţ, o oiţă din turma ortodoxă stă să-şi dea sufletul şi are nevoie urgentă de împărtăşanie. Uite, chiar am şi un nume: „SPUMA”, adică „Serviciul Popesc de Urgenţă pentru Muritorii în Agonie”. Elicopterul ar putea fi dotat şi cu girofar sub formă de crucifix, la o adică.

   Până aici suntem de acord, vasăzică: jeep-uri în loc de măgari, că aşa-s vremurile. Ce mă intrigă pe mine şi nu înţeleg este treaba cu CAR-ul popesc.

   Iată, pe scurt, ce prevăd regulamentele bancare mitropolitane: în CAR se pot înscrie doar clerici şi mireni de credinţă ortodoxă, iar condiţia este să aibă un venit stabil. Cotizaţia lunară este de 32 lei. Împrumutul se poate acorda după constituirea unui fond de minim un salariu. Perdioada de creditare este de cel mult 24 de luni. Dobânda la împrumut este de 6% pe an. Beneficiarii primesc un scadentar pentru a vedea cât au de plătit în fiecare lună.

   (Evident, Mitropolitul Moldovei are carnetul cu numărul 1. Nimeni nu se aşteaptă ca ditamai mitropolitul să facă un împrumut de 2000 de lei, desigur. Gestul e doar simbolic, din suita celor deja ştiute: „Primul miner al ţării”, „Cel dintâi agricultor” etc.)

   Faţă de cele de mai sus, eu am o legiune de nedumeriri. În primul rând: ca să primeşti sfântul împrumut cu dobândă, trebuie să fii ortodox, sărac şi cu venit stabil. Spuneţi-mi şi mie, aţi văzut vreun sărac stabil, altul decât Ion Iliescu- care, oricum, e ateu?

    În al doilea rând: cum deosebeşti un sărac ortodox de un sărac catolic? Probabil, în urma unei baterii de teste. Îi pui omului în faţă o icoană cu Mitropolitul şi, dacă refuze să-i pupe mâna, înseamnă că e catolic? Îl somezi să tragă o cruce şi, dacă o face regulamentar, de la stânga la dreapta, rezultă că-i ortodox? Îi ceri adeverinţă confesională de la parohie?

   În al treilea rând: ce faci dacă sărmanul creditat încalcă regulamentul şi întârzie cu plata? Biserica nu-l poate soma în niciun fel, deoarece e creştină, deci obligată nu doar să ierte, ci să întoarcă şi celălalt obraz. Sau, te pomeneşti că aici nu mai funcţionează preceptele BOR, ci normele  BNR ? Adică poţi trimite un executor bisericesc la poarta omului, care să-l ameninţe cu „În numele Domnului, returnează creditul!”? Iar dacă împricinatul refuză (sau nu poate) să înapoieze suma, ce faci, îi execuţi gajul, după principiul „Domnul a dat, Domnul a luat”?

   Ar mai fi multe de spus, dar eu mai zic doar atât: cât de creştin este să împrumuţi cu dobândă  unui sărac? Dl Teofan crede că e foarte creştin: „Trebuie ca activitatea noastră să se desfăşoare în conformitate cu ceea ce doreşte Dumnezeu de la noi”. Ei, aici e buba! Biblia, care ar trebui să fie un fel de manual de instrucţiuni pentru Biserica Ortodoxă, chiar şi pentru înstărita Mitropolie a Moldovei, spune cu totul altceva despre împrumut.

   Iată, în Levitic: „35:  Dacă fratele tău sărăceşte, să-l sprijineşti, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine. 36. Să nu iei de la el nici dobândă, nici camătă: să te temi de Dumnezeul tău, şi fratele tău să trăiască împreună cu tine. 37: Să nu-i împrumuţi banii tăi cu dobândă, şi să nu-i împrumuţi merindele cu camătă”.

    Iar în Evanghelia după Luca, cap. 6: „ 34. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb”.

   Mi se pare mie, sau Isus tocmai l-a făcut păcătos pe Teofan şi ai lui? 

   Nu ştiu, nu mă pricep la astfel de dezbateri teologice. Eu sunt un păcătos de gazetar- unde mai pui că mănânc şi savarine în post!

   Tot ce pot să vă zic este atâta: vin Floriile, pe care vă urez să le sărbătoriţi în pace, veseli şi optimişti. Şi, mai ales, fără să fie nevoie să  împrumutaţi bani de cozonac de la Biserică.

sursa foto: http://theologhia.files.wordpress.com

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă