Cine a trecut ieri-alaltaieri prin fata Institutului Francez din Bucuresti a putut vedea un banner cu portretul lui Ingrid Betancourt. Reamintesc, Ingrid Betancourt, cetatean francez si columbian, a fost rapita de FARC, revolutionarii teroristi din Columbia, la 23 februarie 2002, pe cand candida la presedintia tarii. Au trecut asadar 2205 zile de atunci. Azi 2207.
Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine, de cate ori aud de un caz de rapire – si acesta e culmea! –, ma cuprinde revolta impotriva celor care-si permit sa dispuna cum doresc si in functie de interese proprii de viata unui om. Or, rapitorii, fie ei in Afganistan, Irak sau aiurea, tocmai asta fac. Trecand a doua oara prin fata inscriptiei de la Institutul Francez, insa, mi-am dat seama cat de repede te obisnuiesti cu libertatea si judeci ca si cum tu n-ai fi fost ostatic niciodata.
Intrebarea pe care mi-am pus-o atunci, a doua oara, a fost: dar noi, romanii, alaturi de bulgari, unguri, polonezi, cehoslovaci (caci asa era atunci), albanezi, baltici, germani de Est si altii de pe alte continente, cat am fost tinuti in captivitate fortata de niste forte pe langa care FARC sunt niste amatori (e drept, de cocaina)? si cate asemenea bannere au fost afisate in sprijinul tuturor acestor zeci si sute de milioane, daca ii punem la socoteala si pe rusi, si pe chinezi, vietnamezi, coreeni (inca in captivitate neagra) sau cubanezi? Ma tem ca foarte putine si numai de catre cei scapati cumva din tarile ostatice si ajunsi in lumea libera. Caci lumea libera trata coexistenta pasnica intre ea si rapitorii de sute de milioane de persoane care se erijau – si se mai erijeaza inca – in guvernanti legitimi ai unor state. Statele teroriste sunt tratate altfel, vezi bine.
Daca "Fortelor Armate Revolutionare Columbiene" nu li se accepta propunerea de realizare a unei zone demilitarizate pentru tratative, lagarului socialist i s-au acceptat mult mai multe. si i se mai accepta inca, pentru ca asa vrea piata. Iata, in tarile din Africa se petrec lucruri abominabile, purificare etnica si privare de drepturile omului, dar ecoul international e foarte slab. Ei, daca ar fi in Europa – dar, atentie, nu in Rusia, ca e mare, si ca piata, si ca sursa –, atunci altele ar fi masurile luate de marile puteri. Masacrele pe care le declanseaza cine stie ce sergenti autoridicati la gradul de colonel sau numai capitan in Africa par stiri de senzatie, cand, de fapt, ele ating deseori amploarea unor genocide.
Dar sa ne intoarcem la Ingrid Betancourt, care este tinuta, ca toti ceilalti ostatici luati de FARC, in jungla columbiana, de unde cei care eventual evadeaza nu au cum sa scape. Noi, aici, in Romania Socialista, nu eram in jungla, dar conditiile de evadare erau, probabil, la fel de dure ca acelea din jungla. Caci in locul padurii tropicale, cu capcanele ei, existau retelele de sarma ghimpata electrificata (Lenin: "plus electrificarea intregii tari"), precum si fiarele umane aferente. Daca te gandesti mai bine, luarea de ostatici a devenit de mult o institutie ("forma de organizare a raporturilor sociale"), la noi inca de pe vremea turcilor, cand domnii ajunsesera sa-si "depuna" urmasii la Inalta Poarta, ca garantii impotriva tradarii.
N-am stat sa socotesc cate zile au trecut de la 6 martie 1945, cand am fost noi luati ostatici. Peste zece mii vor fi fost, asa, la un calcul rapid. Iar pentru altii chiar mai mult. N-am stat sa numar zilele, cu atat mai mult cu cat si dupa ce ne-am "eliberat", tot ne mai tin ostatici unii dintre fostii aparatcici si mentalitatea lor. si atunci cum sa nu le stea in ochi o institutie precum CNSAS-ul?
Nicolae Prelipceanu este publicist si scriitor
