29 C
București
joi, 18 iulie 2024
AcasăSpecial"Ordinea" de Alexandru Ecovoiu - romanul unei obsesii

„Ordinea” de Alexandru Ecovoiu – romanul unei obsesii

Alexandru Ecovoiu este un scriitor discret, care traieste de mult, de fapt dintotdeauna, in afara zbaterilor zadarnice ale lumii literare, isi scrie cartile, in ultimul timp departe de Bucuresti, intr-un sat unde s-a retras tocmai spre a nu fi deranjat de nimicuri. Romanele sale, cele din ultimul timp, sunt reflectii asupra unei teme fundamentale – „Sigma”, aparut acum trei ani la Cartea Romaneasca, investiga lumea lui Cristos, in celelalte, iarasi, nu erau subiecte de toate zilele: „Cei trei copii-Mozart”, „Statiunea” sau „Saludos”. Noul sau roman, aparut la Polirom, se intituleaza „Ordinea” si este unul despre ceva ce ar putea sa semene cu un personaj real, daca respectivul nu ar fi o creatie a sa, doar pornind de la realitatea politica a zilelor noastre, dar mergand in zone mai profunde. Personajul sau central, Filip, viseaza o lume in care sa domneasca ordinea, ceea ce face deopotriva trimitere la Hitler, la Stalin si la Vadim, dar el nu este nici unul dintre acestia. Intre Filip si fostul sau amic, Ieronim, scriitor de oarecare faima, se naste un arc voltaic totusi discret, adeptii fiecaruia sunt numiti generic, filipi si ieronimi. Intamplarile sunt rare in aceasta carte, care povesteste mai mult decat un lant de fapte, un personaj, modul in care creste obsesia sa, devenind ideologie. Faptele realului de azi intra si ele, din cand in cand stangaci, ca din partea cuiva care nu e prea versat in ultimele stiri cum e autorul, alteori in modul cel mai firesc, in constructia romaneasca a lui Alexandru Ecovoiu. Tara la care se refera romancierul e una imaginara, numita cam artificial Virto, iar cetatenii ei, virtonii, se confrunta cam cu ceea ce ne confruntam noi, romanii, din mereu virtuala noastra patrie. Finalul e paradoxal: la o manifestatie in favoarea sa si a ideologiei sale, el este arestat, n-are acte si este acuzat de tulburare a ordinii publice, dupa care este violat de colegii de detentie, niste infractori ordinari, totul sfarsindu-se in grotesc si mizerie. Scriitorul isi conduce foarte bine personajul spre un deznodamant tragic si grotesc: finalmente, cel care visa o lume a ordinii alege ordinea vesnica, spanzurandu-se cu un crac al pantalonilor, in closetul puscariei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă